“`html
Avertismentul uluitor al lui Nicușor Dan despre România și Europa: Suntem în continuare nepregătiți!
Marțea dimineață, în cadrul unui eveniment cunoscut sub numele de Timișoara Cities Summit, Nicușor Dan, însoțit de primarul orașului, Dominic Fritz, a făcut declarații care au zguduit audiența, enunțând idei despre România și viitorul său ca membru al Uniunii Europene, totul acompaniat de o notă de neliniște și confuzie care lasă loc de interpretări. În timp ce se întâmpla, am aflat că România și Bulgaria nu erau deloc pregătite pentru a adera la Uniunea Europeană, dar, culmea, decizia de integrare totuşi a fost considerată una corectă. De ce, te întrebi, nu s-a întâmplat altceva, oare nu este ciudat?
Discursul său a scos în evidență progresele României după 18 ani de la aderare, dar cine mai vorbește despre așa ceva, odată cu toate greșelile făcute? Nicușor Dan a subliniat că experiența României ar putea fi de ajutor pentru alte state care așteaptă să devină membri, dar, să fim sinceri, cine mai crede în povești despre solidaritate și sărăcie? De altfel, el a precizat că primarii „fură” metode unii de la alții pentru a rezolva probleme locale, ca și cum ar fi un fel de spionaj amical, nu-i așa?
Mai mult, Dan a afirmat că „deja trăim din bucuria de alaltăieri”, o frază care ridică semne de întrebare, referindu-se la o oarecare veselie generată de evenimentele din Republica Moldova, care, să fim serioși, nu prea au legătură cu noi, totuși ne dorim o Europă mai bună, ce o fi însemnând asta, și încearcă să ne convingă că România are de oferit un bagaj de experiențe, chiar dacă, uneori, pare că am călătorit pe un drum încurcat.
O altă declarație controversată include afirmația că, acum 20 de ani, România nu era pregătită pentru aderare, dar decizia a fost corectă – oricum, iarăși suntem în același loc, acomodați și fără o direcție clară, dar nimeni nu întreabă „de ce?”. Ce să mai spunem despre competiția geopolitică și despre cum România ar trebui să fie mai atractivă pe piața europeană, dar, oare nu sunt toate acestea doar vorbe goale? Poate că, în realitate, exigențele ar trebui să fie mai acceptabile și nu atât de greu de atins. Da, suntem din nou în cerc.
Pentru final, Nicușor Dan ne lasă cu întrebări despre presiunea pe care societățile din aceste țări ar trebui să o facă asupra decidenților politici, dar se pare că și răspunsul este undeva ascuns, în labirintul politic al UE, cu idei despre competitivitate și flexibilitate economică, unde România pare să fie într-o continuă căutare de soluții care mai de care mai neclare, un fel de joc de-a v-ați ascunselea în labirinturile birocrației europene. Oare, la final, ce se va întâmpla cu noi?
“`
