“`html
Iorga, eroul național sau simpul fascist? O întrebare deranjantă!
Iată că istoria României este tare încărcată, dar cu toate astea, savantul Nicolae Iorga rămâne o personalitate ambivalentă, nu-i așa? Georgiana Țăranu, cu cartea sa provocatoare „Nicolae Iorga și seducția fascismului italian” a venit ca un fel de glonț în apă, aruncând lumină asupra unor colțișoare întunecate din biografia acestui „Voltaire” românesc care, întrebarea se pune, a fost mai mult decât un savant, poate un cozy-coller pentru dictatori.
Pe de altă parte, Iorga, un reper al inteligenței, profesor, poet, gazetar și multe altele, s-a dovedit a fi un fel de zeu în istoria țării. Dar… Iar aici vin eu cu un „dar” de care nu scăpăm: ce ne facem cu aspectele mai puțin plăcute, pe care, hai să fim serioși, mulți dintre noi le-am trecut sub preș? Aceasta carte, cu detalii adânci, spune totuși, că fascismul italian a avut un ecou și în inima lui Iorga.
Țăranu, cu mult curaj, ne amintește că nu trebuie să ne ferim de adevăruri incomode, mai ales în vremurile în care extremele se înghesuie să ne ia prin surprindere, iar democrația pare să nu mai fie „in” ca altădată, din păcate. Mesajul ei este clar: moderatia este o virtute rară într-un mediu politic care tinde spre polarizare. Aici intră și cele 12.000 de studii pe care Iorga le-a scris să ne învețe despre declinul civiizatiei din jur.
Însă nu uitați! Iorga a avut multe momente, să zicem, mai întunecate la viața lui, admirându-l pe Mussolini ca pe un lider salvator într-o epocă de tulburare. Știți voi, mai ales în anii aceia de neagră istorie, când se credea că ordinele dure erau exact ce ne trebuie, nu-i așa?
Cele scrise de Georgiana ne atrag atenția să nu uităm că fascismul nu a încetat niciodată să ne bântuie. De fapt, Iorga însuși a justificat aceste ieșiri „fasciste” în fața unei amenințări comuniste, gândind că autoritarismul ar putea salva națiunea. Să ne gândim la nevoia de un „lider salvator” – pe cât de atrăgătoare, pe atât de toxică.
În vremuri ca aceasta, Iorga este, de fapt, o lecție despre cum nu trebuie să abandonăm principiile esențiale ale democrației, dar ironia este că mulți nu învață din greșelile trecutului, și acest lucru pare a fi algoritmul care ne conduce în viitor.
Și să nu uităm de extremism! Țăranu ne aduce aminte că astfel de ideologii au potențialul de a reveni foarte repede, mai ales când istoria este uitată sau, mai rău, pervertită. Având în vedere toate aceste detalii obscure despre o personalitate care poartă un statut de erou, nu-i mai bine să ne întrebăm: ce ne învață Iorga despre propria noastră tolerantă față de abuzurile autoritare?
“`
