“`html
Criza Nucleară Iraniană: Căderi, Propuneri și Necurmată Intensitate!
Deci, să începem cu această poveste despre cum Statele Unite, care au respins cu o fermitate de neoprit, joia trecută, toate ipotezele despre orice îmbogățire a uraniului din partea Iranului, fiindcă Iranul, la rândul lui, a sărit ferm în apărarea dreptului său de a nu renunța la această îmbogățire, iar Trump, oh, dragul de el, optimist și senin cum era, părea că defilează printr-o comedie neagră a negocierilor la el în birou, unde s-au desfășurat cinci runde de discuții și următoarea?! Poate acea dată magică nu se anunță prea curând, se știe! Cu ministrul de Externe al Sultanatului Oman zbătându-se între cele două tabere ca un mesager pierdut în propria-i poveste.
Iată-ne acum, sâmbătă, 31 mai, unde Trump, cu optimismul său debordant și promisiuni de surprize plăcute, l-a trimis pe Steve Witkoff, nu-i așa, Trimis Special în Orientul Mijlociu (și pe oriunde e nevoie), cu o nouă propunere, prin intermediul facilitatei din Muscat, propunere ce seamănă, vai, cu cele pe care le tot trimite Hamas-ului, dar ah, interesele sunt evident diferite, ambele părți dorind un acord de care, pe bune, nimeni nu pare foarte sigur.
Așadar, să discutăm despre această ultimă propunere ce îți va întoarce mințile! Iranul, în fine, trebuie să fie lăsat să continue îmbogățirea uraniului la un modest 3 la sută, dar doar în instalațiile de suprafață, căci cele de adâncime, sau cât de profund pot fi, trebuie să dispară – o măsură, nu-i așa, radicală! Această „surpriză”, deși nu-i ceva ce ai fi putut anticipa, s-ar putea să echivaleze cu un consorțiu regional ce ar putea furniza material slab, și știi ce, s-ar putea să fie o idee bună dintr-o dată, mai ales după a patra rundă de tratative unde zvonurile și, uite, plimbările cu vorbe au început să fure startul.
Și ca și cum lucrurile nu ar fi fost deja complicate, consorțiul regional și-a arătat fața, printr-o declarație destul de publicitară a Consiliului de Cooperare al Golfului – același grup care include, pe scurt, Arabia Saudită și toți ceilalți emirate – au fixat și cerința ca orice negociere viitoare cu Iranul să-l includă pe ei, dar mai ales că au condamnat, și subliniez, vehement, preluarea acelor insule din Golf de către Iran. Păi și ce? Consorțiul ăla de îmbogățire ar putea urca pe acele insule, ca un fel de furt al propriei lor povești!
Într-o manieră previzibilă, ministrul de Externe al iranienilor, Abbas Araghchi, n-a avut altceva decât un răspuns foarte, să-i spunem, poetic, așteptând un răspuns mai puțin diplomativ din partea lui Khamenei, adică „îmbogățirea pe teritoriu iranian este o linie roșie”. Aici povestea devine din ce în ce mai picantă, când Ayatollahul Khamenei, pe 4 iunie, s-a exprimat emoționat cu ocazia commemorării, citând despre cum propunerea americanilor este total împotriva idealurilor Revoluției Islamice. În timp ce, cine știe, poate și Papa din Biroul Oval gândește la fel, presiuni se așteaptă de ambele părți – Trump va fi încolțit de Democrați iar Khamenei se va lupta cu extremiștii ce strigă „Moarte Americii” cumva?
Deci, pe scurt, se pare că suntem în mijlocul unui joc de șah plin de nebunie, unde nimeni nu este cu adevărat confortabil, iar întregul peisaj al negocierilor este cu adevărat decisiv, dar cui îi pasă de ce se întâmplă de fapt?!
“`
