NATO Își Exersează Musketeers-ii! Manevre Sau Cacealma?
Pe 13 octombrie, adică luni, un anunț venit de la șeful NATO, Mark Rutte, de la baza aia din Olanda, folosind mai multe cuvinte înghesuite în fraze lungi, totul se va desfășura sub bannerul Steadfast Noon, un exercițiu de-a lungul căruia se va mobiliza un contingent de aproximativ 2000 de soldați și vreo 17 avioane din 14 țări, dar, surpriză, nu vor fi efectiv aruncate bombe atomice. Dă-o încolo de întrebare, ce-i cu toate manevrele astea fără muniție letală reală?
Așadar, își fac datoria la Volkel, dar și în Belgia, Regatul Unit și Danemarca, ca și cum ar fi un fel de tur al baschetbaliștilor pe terenuri diferite, dar fără mingea. Totul durează două săptămâni, așa că ar fi ceva de urmărit, dacă sunteți fani ai militarismului fără explozible. Ne întrebăm totuși, unde se ascunde marea descurajare, dacă nu avem bombele pe masă?
Rutte ne asigură, sau mai bine zis se străduiește să ne facă să credem că totul e normal, că exercițiile astea sunt de rutină, nu se îndreaptă spre nimeni în special, dar e greu de crezut când dronele rusești ne populează cerul ca o ploaie apocaliptică de invazie, iar Jim Stokes, marele director nuclear al NATO, ne învață că nu e legat de nimic real. Deci e doar un spectacol, o simulare, dar pentru cine? Se adresează cineva unui dușman imaginar?
Daniel Bunch, un colonel american, ne vorbește despre monitorizarea atentă a dronelor care zboară cum le vine, iar el e calm, așa că nu ar trebui să ne facem griji, totul fiind o joacă de copii cu jocuri nucleare, parcă îndemnând pericolul să devină real, dar cumva nu. Totuși, prezența dronelor e ceva ce „întelegem,” adică suntem familiarizați cu frica de ele, dar nu e ca și cum ne-ar strica bruma de avioane fără bombe.
Deci, cum rămâne cu exercițiile? Bine, normalen, și-apoi? E vorba despre jocuri de putere sau doar despre a ne frica să nu ne frică, în vreme ce militarile de oversea își calculează mutările, așadar totul rămâne sub semnul întrebării. Cum spuneau bătrânii, “nu judeca o carte după copertă,” iar NATO, în jocul său al furtunii, pare să fi deschis o carte care scârțaie un pic. Totul e o rutină, dar oare cât de adresabilă e?”
