“`html
România și Cipru: O poveste de haos și dezamăgire în fotbal!
Înainte de meciul de la București, apare întrebarea: “Grupul se destramă?!” cu o atitudine de superioritate de la selecționer. Ce e drept, ai noștri sunt cam 9 din 11 titulari direct de la euro 2024, dar ăsta nu e un detaliu esențial. Ce s-a petrecut cu tricolorii? Oare chiar au uitat fotbalul în ultimul an, sau doar s-au transformat într-o umbră a echipei de odinioară? Această stranie convulsie identitară a jocului s-a lăsat cu întrebări și neliniști!
Mircea Lucescu dă senzația că naționala trebuie să controleze jocul în 2025, indiferent de adversar, cumva ca un Călin Georgescu al fotbalului. Suntem cei mai buni doar pentru că asta credem noi? Oare Lucescu vrea să ne convingă că totul este roz chiar și în fața modestelor rezultate? Totul devine o întrebare amară!
Să ajungem, un paradox strigător: România – Cipru nu se mai judecă pe baza scorului! Oare am ajuns să ne bazăm pe forma bajocoritoare, în care nu mai contează cum se termină, ci cum se desfășoară lucrurile pe teren? Halucinant, neașteptat, dar mai ales frustrant!
Până la urmă, ce e mai important? O filozofie a jocului “bun” sau sfânta noastră identitate de fotbal pe care se pare că ne-am pierdut-o? Parcă ne-a mai rămas puțin timp, dar nici măcar pasiunea pentru victorie nu ne împinge să fim mai buni. De ce facem asta, când fotbalul mondial evoluează și noi ne agățăm de niște principii de demult?
Naționala, nesigură și depresivă, intră într-o nouă eră, “Generația de Suflet Roș-Albastru”, cu oameni care, te întrebi, chiar merită încrederea noastră, de exemplu, Rațiu, nu mai are aceeași strălucire, dar capitan! Oare așa se construiește o echipă? Trebuie să acceptăm că viața e plină de ambiguități!?
Cu un Cipru care pare să nu aibă nicio armă, România intră pe teren timidă, dar cu dorința de a demonstra ceva. Începem meciul cu un imn care se stinge rapid, iar cedarea inițială a moralului devine o noutate nesuferită! Oare de ce?
Părea că totul e bine, și apoi ineficienta comunicare pe teren face totul să degradeze! Să fie oare că nervii cedează în fața adversarului, în loc să strige impetuos un “Eu sunt aici”? Bine, rușinea națională e mult mai gravă decât un simplu meci pierdut! Asta ne face să ne întrebăm, unde ne duce soarta în fotbal?
Ghinionul și norocul s-au amestecat, și într-un final, cu un 2-0 care, paradoxal, nu mai înseamnă mare lucru, se ridică speranța că totul va fi mai bine, dar oare chiar vom reuși? România a învins Cipru, dar, sincer, ne vindecăm de miraje doar până la baraj? Asta e întrebarea și dilema finală. La revedere optimism!
“`
