Narine Abgarian: „Nu sunt un scriitor pentru copii obișnuit, nu văd prea multe diferențe între literatura pentru copii și cea pentru adulți”

Narine Abgarian, scriitoare armeană multipremiată, cunoscută pentru cărțile „Maniunea”, „Din cer au căzut trei mere” și „Simon”, lansează la începutul lunii septembrie, la Editura Humanitas Junior, cartea pentru copii „Bunicul de ciocolată”. O aventură colorată și magică, potrivită atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari, care, așa cum subliniază scriitoarea, nu vede prea multe diferențe între literatura pentru copii și cea pentru adulți.

Narine Abgarian, care a locuit timp de 26 de ani la Moscova, vorbește deschis despre ruperea de Rusia odată cu începerea războiului în Ucraina, dorințele pe care le are pentru țara natală, dar și modul în care vede situația globală actuală, cât și importanța și vulnerabilitatea libertății. Dar înainte de a ne scufunda în problemele lumii, hai să descoperim mai multe despre noua ei carte, „Bunicul de ciocolată”.

„Bunicul de ciocolată” – o aventură care te duce în lumea copilăriei

„Bunicul de ciocolată” este o poveste plină de farmec despre Martin și Matilda, doi copii care își văd viața schimbată de sosirea lui Oscar, un bătrânel neobișnuit, pasionat de dulciuri. Copiii îl poreclesc „Bunicul de ciocolată” și pornesc într-o aventură cu el, plină de mistere și descoperiri. Această carte, ca toate scrierile lui Narine Abgarian, îmbină basmul și magia cu elemente reale din istoria armeană.

Narine Abgarian, o povestitoare talentată, ne conduce prin copilăria personajelor, o lume plină de imaginație, umor și aventuri. „Bunicul de ciocolată” este o invitație la a redescoperi magia copilăriei, la a ne bucura de simplitate și de aventură. Cartea te captivează cu personajele sale memorabile și cu atmosfera sa unică, aducând un plus de culoare și optimism lumii noastre.

„Nu sunt un scriitor pentru copii obișnuit” – o conversație cu Narine Abgarian

Am stat de vorbă cu Narine Abgarian despre inspirația din spatele „Bunicul de ciocolată”, despre copilărie și despre cum vede lumea din jurul ei. Iată ce ne-a spus:

Despre inspirația din spatele „Bunicul de ciocolată”

Libertatea: Narine, ai debutat în literatură cu o carte pentru copii. Cum ți-a venit ideea și de ce ai ales tocmai această cale?

Narine Abgarian: De fapt, am început cu o carte pentru adulți. Prima mea carte, Maniunia, este despre copilăria mea armeană, despre oamenii cu care am crescut și pe care îi voi iubi mereu. Deoarece copilăria mea și a surorilor mele a fost plină de farse și aventuri, cartea a ajuns să fie foarte amuzantă. M-am gândit la colegii mei, la cei de aceeași vârstă cu mine, și mi-am spus că le-ar plăcea să citească aceste povești și să-și amintească de vremurile fericite când cea mai mare grijă pe care o aveam era cum să faci să mănânci toată ciocolata fără să se prindă mama că tu ai fost făptașul. Deși nu mă așteptam, cartea a fost apreciată și de copii, astfel încât a devenit cunoscută ca o carte pentru copii. Și așa am ajuns și eu, dintr-odată, scriitor pentru copii.

Despre copilărie și nostalgie

Libertatea: Ce te atrage în mod deosebit la aceste povești?

Narine Abgarian: Nostalgia. Sunt o persoană care trăiește cu fața spre trecut – este starea mea de spirit firească, iar asta se reflectă în tot ceea ce fac. Locuiesc în case cu vechime, mănânc mâncare tradițională și scriu texte în care se oglindește mai degrabă trecutul decât prezentul sau viitorul.

Libertatea: Ai scris Bunicul de ciocolată (Humanitas Junior, 2024) împreună cu scriitorul pentru copii Valentin Postnikov. Cum ați ajuns să lucrați împreună și cum s-a desfășurat procesul?

Narine Abgarian: Valentin și cu mine ne cunoaștem de douăzeci de ani, poate mai mult. Într-o zi m-a contactat și m-a rugat să-i citesc noua carte. Era frustrat că găsise personaje bune, dar povestea nu se închega. Mi-a propus să fiu coautor și să îl ajut să pună ordine în poveste. Așa a apărut „Bunicul de ciocolată”.

Am schimbat multe lucruri în poveste, am venit cu personaje noi și cu o linie detectivistică. Valentin a fost mulțumit de rezultat. Partea a doua a cărții, despre misterul cufărului bunicului de ciocolată, am scris-o singură – Valentin era ocupat cu o altă carte, așa că a preferat să rămână autorul ideii. Așadar, n-am avut parte de clasica muncă „la patru mâini“ și, sinceră să fiu, nici nu prea văd cum poți scrie o carte în acest fel.

Despre literatura pentru copii și cea pentru adulți

Libertatea: Cărțile pentru adulți se scriu altfel decât cele pentru copii?

Narine Abgarian: Bunica mea avea obiceiul să spună că diferența dintre un adult și un copil este că fiecare dintre aceștia este imaginea în oglindă a celuilalt: un adult este doar un copil mare, iar un copil este un adult mic. Probabil că eu nu sunt un scriitor pentru copii obișnuit, pentru că nu văd prea multe diferențe între literatura pentru copii și cea pentru adulți.

După mine, principala și singura abordare corectă a procesului de creație este o atitudine onestă față de tine însuți: scrie cum crezi de cuviință, fără să te gândești la cum va reacționa cititorul. Mai bine vorbește-i pe limba lumii tale și, dacă vrea, dă-i răgazul să trăiască pentru o vreme în ea, iar dacă nu, s-o ignore. Unul dintre scriitorii mei preferați pentru copii, Maria Parr, exact asta face: fiecare carte a ei este o conversație nu de la adult la copil, ci de la egal la egal.

Despre mesajul cărții „Bunicul de ciocolată”

Libertatea: Când am citit „Bunicul de ciocolată”, m-am simțit ca într-un film de aventuri, prinsă într-un univers magic și colorat. Cum ai vrea să fie percepută această poveste atât de copii, cât și de adulți?

Narine Abgarian: În ceea ce mă privește, nu ideea centrală a unei povești ar trebui să fie preocuparea principală a scriitorului și, pe deasupra, nici nu este responsabilitatea lui. Singurul lucru de care ar trebui să se preocupe un scriitor este pur și simplu să spună o poveste. Scriitorul nu este un profesor care, de la catedră, le explică elevilor conjugarea verbului. De aceea, semnificația unei cărți este cea pe care i-o dă cititorul, este o chestiune personală. Depinde de evaluarea lui subiectivă și de gradul lui de imersiune într-o carte, film sau operă muzicală. Așadar, ideea centrală a unei opere este tot ceea rămâne în sufletul cititorului după citire, vizionare sau audiție.

Libertatea: Și ce ți-ar plăcea să rămână în sufletul cititorilor după ce au închis cartea „Bunicul de ciocolată”?

Narine Abgarian: O stare de bine.

Despre copilăria ei și amintirile dragi

Libertatea: Dacă tot vorbim despre cărți pentru copii, cum a fost copilăria ta? Ce amintiri ți-au rămas dragi din vremea aceea?

Narine Abgarian: Am avut o copilărie fericită. M-am născut în micul oraș armean Berd, iar părinții mei erau unul medic și unul profesor. Am trei surori și un frate – mezinul familiei. Tata și-a dorit foarte mult un fiu, și dorința i s-a îndeplinit abia la patruzeci de ani. Am avut bunici iubitori și o casă pe un deal, în apropierea căreia curgea un râu spre care alergam cu brațele întinse și strigând ca să stârnim ecoul. În curtea casei noastre creștea un dud mare; îmi plăcea să mă cocoț în el și să privesc cum scotea străbunica pâine aburindă din cuptorul de piatră, cum curăța mama nuci pentru dulceață, cum lega bunicul crengile merilor ca să nu se rupă sub greutatea fructelor. A fost o copilărie frumoasă, plină de dragoste.

„Soarta, cum ți-e scrisă pe frunte, nu poate fi înșelată sau ocolită” – despre destin și schimbări

Libertatea: Ai început să scrii destul de târziu și ai vorbit de mai multe ori despre cum ai fost diagnosticată cu scleroză multiplă la 36 de ani, după care ai început să ții un blog, ceea ce a dus la publicarea volumului Maniunia, o lectură plină de umor în mijlocul realității dramatice de atunci. Privind înapoi, cum crezi că s-a întâmplat schimbarea miraculoasă, „vindecarea”? A fost împlinirea destinului, crezi în astfel de lucruri?

Narine Abgarian: S-au întâmplat multe lucruri inexplicabile în viața mea. Unul dintre ele este o poveste cu un diagnostic incorect, cu disperare și frică, frică de moarte, și cărțile pe care am început să le scriu. Probabil că toate acestea sunt legate între ele, probabil că este imposibil să te ridici fără să cobori jos de tot ca să ai cum să-ți iei avânt. N-am o explicație pentru astfel de lucruri, dar cred că tot ce ni se întâmplă în viață se întâmplă cu un motiv anume. Soarta, care ți-e scrisă pe frunte (dacă traduci literal cuvântul „soartă“ din armeană exact asta înseamnă, „scris pe frunte“), nu poate fi înșelată sau ocolită. Va fi așa cum ți-a fost predestinat.

Despre Armenia: nostalgie și dorințe

Libertatea: Ai spus la un moment dat că „motorul scrisului meu este nostalgia pentru țara mea“. Când te gândești la Armenia, care sunt lucrurile care îți vin în minte?

Narine Abgarian: Casa copilăriei mele, mirosul de pâine coaptă, brânza sărată, frigul munților și căldura văilor, Araratul și hacikarurile, război și pierderi, durerea oamenilor forțați să plece din Arțah.

Libertatea: Cum vezi viitorul țării tale în contextul actual?

Narine Abgarian: Mi-aș dori foarte mult ca Armenia să-și aleagă noi aliați puternici, să solicite aderarea la UE și să rămână fidelă alegerii sale democratice. Îmi doresc ca patria mea să se dezvolte și să își înțeleagă locul și rolul în istoria lumii și să facă tot ce îi stă în putere pentru a le asigura viitorul generațiilor următoare.

„Sunt împotriva acestui război, de aceea trebuie să părăsesc Rusia” – despre ruperea de Rusia

Libertatea: Totuși, până când Putin a început războiul în Ucraina, ai locuit la Moscova. Îți este dor și de Rusia? Care este legătura ta cu acea țară acum?

Narine Abgarian: Am locuit la Moscova vreme de 26 de ani, acolo s-a născut fiul meu și acolo am devenit scriitor. Desigur că mi-e dor de Moscova, mi-e dor de apartamentul meu, pe care a trebuit să-l abandonez. Sunt pe deplin conștientă că s-ar putea să nu mă mai pot întoarce niciodată acolo. Dar am făcut această alegere și nu regret, pentru că pur și simplu nu aș fi putut face altfel.

Libertatea: În acest sistem politic, crezi că rușii s-ar putea revolta împotriva lui Putin? Ai avut sau ai această speranță pentru poporul rus?

Narine Abgarian: Din păcate, nu sper la așa ceva. Rusia este o țară prea mare, prea diversă, cu regiuni inegale din punct de vedere social, cultural și economic. Este ca un puzzle dezarticulat, iar cheia pentru a-l pune laolaltă s-a pierdut. Pentru ca o societate să fie coaptă pentru protest, este nevoie de timp și de o drojdie care să ajute protestul să fermenteze. Dar nu există nici una, nici alta, iar odată cu uciderea lui Navalnîi, speranța unor schimbări rapide s-a stins cu totul.

Libertatea: Ai plecat din Rusia la începerea războiului. Ce gânduri ai avut în acele momente?

Narine Abgarian: Singurul lucru care mi-a trecut cap a fost că nu vreau să am nimic de-a face cu asta. Nu vreau să fiu asociată în niciun fel cu ceea ce se întâmplă. Sunt împotriva acestui război, de aceea trebuie să părăsesc Rusia. Sunt gata să-mi asum responsabilitatea pentru greșelile țării al cărei cetățean sunt, adică Armenia, dar nu pentru ale Rusiei.

„Libertatea nu este omnipotentă și este foarte vulnerabilă” – despre libertate și realitatea globală

Libertatea: Cum vezi situația globală de acum? Sunt lucruri care îți afectează viața, scrisul?

Narine Abgarian: Evaluarea mea e sumbră. Timpul când ar fi fost posibil ca agresiunea Kremlinului să fie oprită, cu sprijin încrezător, s-a scurs de mult. Ucraina a suferit pierderi grele, ireparabile. A primit din plin lovitura „realpolitikului“ ieșit din uz și, în timp ce marile puteri au pășit cu băgare de seamă în jurul conflictului, temându-se să facă pași decisivi, ea a luptat și a sângerat. Acum există atât de multe răni deschise pe trupul țării, încât se pare că acest proces nu poate fi oprit. Războiul, ca un cancer, învăluie planeta. Nu știu ce ne așteaptă. Dar, dacă ne-a fost sortit să trecem prin asta, atunci doar noi putem face față acestor încercări. Nu putem să ne descurajăm.

Libertatea: Armenia, Ucraina, Georgia sunt doar câteva dintre țările care luptă pentru libertate. Ce crezi că încă nu înțelegem noi, oamenii, despre acest concept?

Narine Abgarian: Nu înțelegem adevărata valoare a libertății. Libertatea este dreptul de a ne simți oameni: puternici, autosuficienți, creativi. Libertatea nu este omnipotentă și este foarte vulnerabilă. În cazul Armeniei, Georgiei și Ucrainei, vedem cu câtă obrăznicie și nerușinare încearcă regimurile autocratice să distrugă orice încercare de a construi o societate relativ dreaptă. Libertatea nu este inacțiune, ci o luptă continuă a tuturor și a fiecăruia.

Despre literatura ca salvare

Libertatea: În acest caz, este „Bunicul de ciocolată“ și o întoarcere la un timp când eram tineri, naivi și inocenți? Când eram în siguranță?

Narine Abgarian: Într-un fel, da. Este ca o întoarcere în lumea poveștilor, unde se întâmplă miracole și binele câștigă întotdeauna.

„Indiferent despre ce scrii, scrisul este dificil, uneori chiar dureros” – despre scris și femei

Libertatea: În romanele tale, protagoniștii sunt femei. Îți vine mai ușor să le conturezi? Ce ai vrea să înțeleagă cititoarele din exemplele oferite în cărțile tale?

Narine Abgarian: Indiferent despre ce scrii, scrisul este dificil, uneori chiar dureros. Ce aș vrea să înțeleagă cititoarele din cărțile mele? Că trebuie să rămână fidele lor însele. Femeia este o componentă egală a antropogenezei; fără prezența și participarea ei vie, aceasta nu ar fi avut loc niciodată. Trebuie să ne amintim asta și să ne prețuim așa cum merităm să fim prețuite, iar nu așa cum ni se permite s-o facem.

Libertatea: Ai spus la un moment dat că există o diferență între scrisul unui bărbat și scrisul unei femei. Cum crezi că schimbă fiecare dintre ele lumea în care trăim?

Narine Abgarian: Nu avem cum să nu scriem diferit, pentru că natura a vrut să fim diferiți. Femeia este o ființă mai senzuală, mai vulnerabilă, închisă în universul propriilor prejudecăți. Ea se bazează în scris în primul rând pe experiența ei, pe trăirile și încercările prin care a trecut. În cărțile sale, ea încearcă să aibă grijă de lume, să o țină în siguranță. Un bărbat, pe de altă parte, este mai liber în scrisul său, mai intransigent, dacă vrei, chiar mai agresiv. El nu cruță pe nimeni – nici pe sine, nici lumea din jur, pe care o adaptează la el. Dacă acest lucru este bun sau rău, cititorul trebuie să judece.

Libertatea: Este literatura o salvare în vremurile pe care le trăim?

Narine Abgarian: Mi-ar plăcea foarte mult să cred că da.

Foto: Anna Danilova