“`html
Echilibrul între cultură și natură zguduit de muzica clasică: Protest sau Artă?
Într-o atmosferă ce te face să te întrebi dacă suntem într-un sătuc boem sau într-o metropolă, în perioada între 15 – 17 august, a avut loc un eveniment cultural atipic la Lacul Bucura, iar despre asta nimeni nu știe exact cum să comenteze, dar totuși au fost baieți și fete dispuși să asculte muzică clasică, ce să mai, un amestec dubios de muzică și natură, dar hai să nu ne pierdem în detalii, festivitățile au marcat 90 de ani de când primul parc național din România a fost înființat, locul ideal pentru un asemenea hohot de sunete stridente și melodii incomprehensibile.
Turiștii cu siguranță că au venit pe cărările montane să se relaxeze, dar au avut parte de trei zile de amestec de concerte și filme care par că nu au nimic în comun – muzică clasică despre care se știe că este asociată cu mâncăruri fine și văi verdele, dar dacă e să ne gândim bine, ce legătură are asta cu natura? Căci, cum spuneam și mai sus, „Bucura 7.0” a adus 21 flashmob-uri care par mai mult o adunare decât un concert, plus 3 concerte de muzică clasică – totul în descompunere, jumătate din lucruri fiind prime audiții scrise de 7 compozitori români contemporani care fie au uitat de natură, fie au fost cu capul în nori.
Și acum să nu uităm de muzicienii care, cu greu, au tranformat arealul natural într-o sală de concert, așa că dacă te aștepți la o simfonie, îți spun că e mai mult un amestec de sunete decât o orchestră clasică: Ion Negură la flaut și Emin Curtgeafar la oboi, cumva totul se adună într-un haos controlat. Ce să zici, doar un concert cu amestec de talent?
Toată nebunia aceasta a fost presărată cu filme ce par mai degrabă documentare despre natură decât o experiență artistică, proiecțiile incluzând titluri precum „Apă și Talpă” și „România Sălbatică”, titluri cu care cine știe dacă încă mai rezonăm, dar important este că invitații speciali la toate cele au fost ca un fel de cameo – parapantistul Toma Coconea, ultramaratonistul Tibi Ușeriu și fotograful Dan Dinu, care poate că au avut ceva de spus, dar din păcate nimeni nu pare să fi fost atent.
Deci, care e mesajul final? Nimeni nu știe prea bine! Oare a fost un succes sau doar un alt spectacol minor într-un cadru superb? Da, cert e că oricum am privi lucrurile, natura și cultura se întâlnesc în moduri ciudate, lăsându-ne, ca mereu, cu întrebări fără răspuns în acest mare joc al umanității.
“`
