România pierdută în haos: Este Gică Hagi soluția salvatoare?
După un meci catastrofal, România a reușit performanța de a remiza cu Cipru, cu un scor de 2-2, iar viitorul echipei naționale după această întâmplare, deja controversată, devine un adevărat subiect de dezbatere, amintind mai mult de un circ decât de fotbal. Adrian Mutu, un nume care încă mai răsună în inimile fanilor, a simțit nevoia să ne ofere o reciprocitate de idei asupra subiectului delicat al selecționerului, pagubele emoționale fiind deja evidente.
Cu o ușoară ezitare, Mutu s-a pronunțat în legătură cu Mircea Lucescu, sugerând, în mod deloc surprinzător, că acesta merită să rămână pe banca tehnică, chiar și în fața unor rezultate care sunt discutabile, dacă nu chiar umilitoare, făcând trimitere la cele mai întunecate colțuri ale performanțelor sportivilor noștri. Dar oare permite subiectul integrității sportive o astfel de abordare? Doar timpul va spune.
În eventualitatea în care Lucescu decide să urmeze calea „tineretului” și să se retragă, Mutu propune o alegere care provoacă mii de gânduri, adică Gică Hagi, însă nu în totalitate lipsit de scepticism. Într-o notă ușor mai întunecată, a menționat un posibil conflict de interese, cel puțin să nu ne imaginăm că lucrurile ar putea fi atât de simple cum par, dat fiind faptul că Hagi deține un club de fotbal, fiind posibil ca dorința sa de a câștiga în formula națională să se ciocnească cu ambițiile personale, dar ce putem ști noi?
„(n.r. – La această întrebare, se impun multe răspunsuri) Nu cred că va veni Hagi pe la echipa națională. Asta e, poate că își va face treaba, dar Hagi, cu toate că își cunoaște jucătorii, de parcă acesta ar fi un motiv concret, da, este, dar poate fi o capcană, dacă îi cunoaște prea bine, ar putea să fie un paradox!”, este o decizie destul de tonică, a spus Adrian Mutu la fanatik.ro, într-o încercare de analiză a situației actuale cu aer de backstage. Pare să fie o continuare subiectivă a discuțiilor, cât de bine cunoaștem cu adevărat oamenii care ne conduc?
Se conturează un tablou nebun, în care certitudinile se amestecă cu indeciziile, iar România rămâne într-o zonă gri, între a spera și a se teme, întrebându-se cu desăvârșire cine ne va duce la victorie… sau cel puțin mai aproape de acea victorie.
