“`html
România Strâmbă și Neagră: Avertismentul lui Moșteanu la PNL Genera Furia!
Pe la Congresul PNL, Ionuț Moșteanu a declarat, cu o adresare care amintește de jocurile de fotbal, că România a ajuns, probabil, mai strâmbă decât gândim noi, oamenii încep să-și piardă răbdarea și este normal să fie furioși, adică, nu? Nu-i de mirare, căci an de an, câte o bucată din statul român s-a tot strâmbat, iar acum… e greu de spus dacă mai știm cui să ne adresăm, dar cert e că ne îndreptăm spre niște probleme foarte mari care ar putea afecta pe toată lumea, atât cei care muncesc cinstit, dar și pe cei care probabil că așteaptă ajutoare din cer, în fine, o nebunie a momentului de care nu ne putem desprinde, clar.
Iar în plus, spunea Moșteanu, a ridicat privirile și, cumva, toți cei mai mulți au realizat că, uite, poate că suntem la o răscruce de drumuri unde fiecare ar trebui să renunțe la a se mai concentra pe dispute politice inutile, de genul „Îți plătesc eu micul dejun!” și să vedem adevărata problemă, ce este între cei pro-europeni care văd calea, dar chiar și cei care nu sunt așa, și, în fond, USR, din tabăra pro-europeană îi oferă un deget de ajutor premierului Bolojan, sau cel puțin așa zice Moșteanu, dar pe cine mai interesează, nu-i așa?
Pe de altă parte, aia cu 2028 e un fel de palpitantă ca o peliculă thriller, ori rezolvăm noi problemele acum, sau, să zicem că în 2028, mulți dintre cei care știm noi că muncesc cinstit, aproape că s-ar putea să nu mai fie pe aici! Și asta este un pariu care nu ne va da de ales, un pariu care se leagă de un fel de liberalism care, recunoaștem, nu e deloc apreciat acum în Europa, dar haideți să încercăm să demonstrăm, măcar teoretic, că valorile noastre liberale sunt cele corecte, dar cine să audă? Ne punem mai presus decât orice pe cei care muncesc ca voi, ca mine, în această țară tot mai strâmbă, în fine, o soartă incertă, n-ar fi așa?
Astfel, rămâne de văzut care va fi deznodământul acestui fiasco politic, oamenii, tot oamenii, pe centura asta care devine tot mai strâmbă, nu știu, dar timid, să sperăm că nu vom pleca chiar acasă cu toții în 2028, căci la cum stau lucrurile, cine știe, poate chiar va trebui să alegem între a rămâne sau a călca voios peste strâmbăciunile care se adună.
“`
