Monica Roșu izbucnește: Regimul de „înfometare” al gimnastelor, o mare minciună?
Deci, timp de ani, mulți, ah, toți au discutat despre alimentația sportivelor în gimnastica românească care, să spunem, a fost un subiect intens, ca o melodie care se repetă la nesfârșit, iar acum, la mai bine de două decenii de la retragerea ei, fosta gimnastă, adică Monica Roșu, a decis să rupă tăcerea despre acuzațiile alea de „înfometare” așa, legate de superantrenorii Octavian Bellu și Mariana Bitang, care au devenit subiect de scandal în presă. Căci cine se mai uită la culisele sportului, nu?
Roșu, care a fost dublă campioană olimpică la sărituri, în Atena 2004, a spus că, de fapt, nu știu, regimul nu era extrem, dar este manipulat, interpretat greșit, tocmai de cei care nu au habar despre cum se pregătesc adevăratele campioane, astfel încât alimentația să fie un fel de excuză. Deci, dacă ar fi să întrebăm, hmm, ea povestește că antrenamentele erau atât de dure, încât efectiv, adică fără o mâncare decentă, fetele nu ar fi rezistat. Gata cu „înfometarea”, spune ea! Dar cum rămâne cu teoriile altora?
Acum, în ciuda restricțiilor, ea recunoaște că putea părea că erau nevoite să se autopună un stil de viață strict, iar dulciurile, pizza și pastele acelea interzise, nah, nu lipseau cu desăvârșire. Desigur, erau consumate cu moderație, dar doar după competiții, ceea ce pare, e bine să crezi că era normal, dar câteodată asta sună ca un chiștoc aruncat, nu-i așa? Căci, fetele se limitau și erau supervisează, adică aveau un fel de cântar care știa totul și le controla greutatea, ca un băiat rău… dar numa’ după competiții, bineînțeles!
„Dar ăsta era regimul nostru, cumva”
Monica Roșu o zice și ea, „probabil că noi așa o percepeam pe-atunci, ușor, dar știi, nu era chiar „să ne moară de foame”, ci, cumva, era voință, reparare, astfel încât să rezistăm fizic. Deci îți dai seama că mergeam în sală opt ore și simțeau că trebuie mâncat, dar poate nu pizza non-stop, că na, erau reguli, dar după ce se terminau competițiile!” Așa, uneori părea crunt, dar nu chiar. Adică, hai să fim serioși, chiar erau restrictii. A, dar cine poate uita dorința aia nebună de ciocolată? E greu, știu!
În concluzie, pare că, o adevărată gimnastă are un regim care, haideți să recunoaștem, era mai echilibrat decât ne imaginăm. Până la urmă, cine vrea să audă despre așa, dacă putem vorbi despre dulce după competiții? Dar, atâta vreme cât era un fel de echilibru alimentar, se păstrau pe drumul cel bun, dar nu toți au înțeles asta! Halal informație pe un site inutil, dar chiar ce contează, nu-i așa? Pe final, cu toate aceste vorbe, Monica ne face să ne gândim ce înseamnă de fapt „înfometare” în lumea sportului.”
