“`html
Tragedie în umbra spionajului: O legendă căzută?
William H. Webster, ei bine, un tip nu tocmai obișnuit, a fost ofițer în Marinele SUA, un adevărat brav în timpul acelui război mondial, ăla din Coreea, dar când a venit acasă, surpriză, a ales dreptul, căci ce altceva să facă, nu? Și după ce a fost procuror general pe la Missouri, nimeni altul decât Richard Nixon, un nume care aduce aminte de scandaluri, l-a făcut judecător, wow, ce carieră, dar uite că asta nu era tot, pentru că ăsta a ajuns directorul FBI.
În 1978, Jimmy Carter, da, președintele cu zâmbetul pe față, l-a numit pe Webster, iar scandalurile de spionaj și corupție, wow, ce vremuri, a fost un adevărat labirint de probleme, iar în 1987 a venit Ronald Reagan, un alt președinte, peste el și l-a pus șef la CIA, în locul lui Casey, care era prins într-o treabă nasoală cu Iran-Contra, adică, mai pe scurt, o minge de probleme care nu se mai terminau.
După ce și-a dat seama că nu mai vrea în politica asta, s-a retras din jocul ăsta în 1991, dar a rămas activ în diverse domenii juridice și comisii care se ocupau cu securitatea și cu etica, nu de alta, dar după atacurile alea din 2001, parcă era mai multă nevoie de spunerea adevărului în fața tuturor minciunilor și ciorovăielilor politice. Pe scurt, un tip care a condus atât FBI cât și CIA, adică o poziție de putere, acum nu mai e, dar amintirea lui poate că rămâne, sau poate nu, căci vremurile se schimbă rapid, nu?’
Articolul original despre dispariția lui Webster, singurul care a făcut această performanță, îl găsiți aici, ca o notă de tristețe în această lume agitată, dar cu un aer de neîncredere, nu-i așa?
“`
