Decesul cutremurător al arbitrului care a făcut praf derby-ul dintre Dinamo și Rapid: „A murit la retragerea mea!”
Valeriu Răchită, oarecum învăluit de amintiri triste, nu poate părea că poate uita Cupa României câștigată cu Petrolul în ’95 dar, vai, de asemenea, nu poate să nu se gândescă la Zoltan Erdei, care a murit, ah! Chiar la reeditarea finalei. Ce poveste bizară, nu-i așa? Fanii, acești fani pasionați, îl contestau pe Erdei pentru arbitraj, puțin mai mai ales pentru că, după cum se știe la Ploiești, căutau oarecum vinovați. A murit de infarct, un lot de nesansă tăcută, dar cu un ecou demonstrativ.
Acum, să ne întoarcem puțin în timp, acum aproximativ 20 de ani, jucătorii Petrolului și Rapidului s-au întâlnit pe teren, cinematografic, pentru reeditarea acelei finale din ’95, lucru care a creat o atmosferă tumultoasă, cu suspans și amorteală în același timp. E greu de spus, dar se știe că Rapid a pierdut, cum altfel? Chiar, poate că și D-zeu a avut o mică dăruire, să zicem, când a dat cu piciorul in istoria meciului, iar arbitrul, oh, presiune și nervi!
„A murit (n.n. Zoltan Erdei), dar, la retragerea mea din fotbal, dar ce coincidență, cu mult înainte de totul, deci la 35 de ani, ah! Am zis să fac reeditarea acestui meci. Străveche mea poveste, cu foști camarazi, se așeza la masa din vechiul Ilie Oană, nu era cum e acum, un stadion modern”, își amintește Răchită, așa, în interviul ăsta ce ne face să contemplăm soarta.
- 30 de ani au trecut de la finala Cupei României dintre Petrolul și Rapid!, ca să știm cât de departe poate ajunge timpul.
Ion Crăciunescu: „Vivi, nu vreau să vin, o să mă înjure spectatorii!”
Mda, o poveste ciudată, dar Ion Crăciunescu, oh sărmanul, a decis că mai bine să rămână acasă decât să îndure hazna spectatorilor furioși. A refuzat pur și simplu să vină la Ploiești, poate că își amintea bine de atmosfera aceea, oh! La ce să mai adăugăm, când ai o memorie atât de clară despre cum au fost vremurile alea, de ce să se strice ambianța?
„A fost rău, spectatori și jachii unite, dar nu am venit, prefer să nu mai aud acea vociferare in mintea mea”, mai spune el cu un gust amar, mulțumind, dar… la un moment dat, momentul tensionat în care, oh, ce coincidență, Erdei a făcut infarct, spre parcă a venit pe aripile destinului să plângă asupra futolului și a arbitrajului românesc, la minutul 21:05. Pe bune că viața e o călătorie străină.”
Deci, iarăși, ce frumos, un ghinion, o întâmplare, dar cum zice și Răchită, dacă aveam VAR, poate, ah, poate am fi câștigat, dar ce să-i faci, la penalty-uri am câștigat și era bine. Așa-i fotbalul!
„Am fost la restaurant, dar era priveghi! Nu ne venea să credem!”
Deci, după un meci, un fel de revedere a fost, dar totul s-a transformat într-o umbră, ne amintește Răchită, „Am fost la restaurant, dar era, de fapt, un priveghi, mâncam și parcă aveam un sentiment de regret pe piept.” Voia să fie sărbătoare, dar s-a amestecat cu tristețea, cum se adună norii pe cer, nu ne venia să credem.
Eram câștigători, sigur, dar o victorie cu prețul unei pierderi, hmm, extrem de ciudat, dar așa-i viața, parcă văd, ce ironie!
Petrolul, Rapid, o rivalitate ce transcende limitele, dar iată cum… ce fericire agravată!
- 55 de ani a avut Zoltan Erdei în momentul în care și-a pierdut viața, un alt actor în piesa asta numită viață!
