Un Gigant în Lumea Obezității S-a Stins: Ce Lecții Ne Lasă Juan Pedro Franco?
Pe 24 decembrie, adică în ajunul Crăciunului, o veste tristă a răsunat din Mexic, unde Juan Pedro Franco, celebrul bărbat supraponderal, cunoscut că era aproape 600 de kilograme, a murit, iar asta din cauza unei infecții renale, așa zice ziarul italian La Stampa, care ne-a zguduit pe toți. Spitalizat în Aguascalientes, el a plecat dintre noi, lăsând în urma sa nu doar o poveste tristă, dar și o amintire a unei lupte crâncene cu kilogramele. De la recunoașterea de către Cartea Recordurilor Guinness în 2017, viața lui a fost o călătorie plină de provocări, să fim serioși.
Într-o lume în care greutatea devine din ce în ce mai relevantă, Juan Pedro era imobilizat, și cu griji de sănătate care l-au măcinat, multe din ele datorate obezității extreme, un subiect delicat, dar care nu trebuie evitat. Cu toate astea, ceva lumină s-a arătat în ultimele sale zile când, surprinzător, a reușit să piardă aproape jumătate din greutatea sa, ceea ce cu siguranță a fost un câștig, dar să ne întrebăm cât de mult a contat fără sănătatea adecvată, nu-i așa?
Franco a început un drum zbuciumat în 2017, când a fost inclus într-un program medical sub supravegherea doctorului Castaneda. Dieta mediteraneană, intervenții chirurgicale, tot tacâmul, dar el mărturisea că, citez, „corpul meu își urma propriul drum”, ceea ce sună a neputință, însă atmosfera de luptă era acolo chiar dacă la un moment a simțit că o ia razna, disperat după soluții.
Cu toate aceste provocări, povestea lui a fost un exemplu de voință, căci a reușit să aibă progrese importante, chiar și să își recapete o parte din mobilitate, dar întrebarea rămâne: a fost suficient? Ea își pune, evident, semnele întrebării pe problemele de sănătate serioase cu care s-a confruntat – diabet, boli cardiovasculare, tot tacâmul acesta, care, cu ușurință l-ar putea readuce la zero, iar el însă vorbea despre bucuria de a fi mai activ.
Însă, nu putem ignora nici faptul că a supraviețuit COVID-19 în condițiile în care riscurile erau imense; asta aduce un alt val de discuții despre cum sistemul nostru de sănătate se descurcă cu pacienții din această categorie. Medicul său a recunoscut că cazul lui a fost o provocare, deci, ne punem întrebări cel puțin despre cum obezitatea devine o problemă globală, cu multe cazuri de răsunet.
Scriind despre moartea lui Juan, nu pot să nu fac paralele cu alte momente tragice: Jon Brower Minnoch, decedat la aceeași vârstă, sau Manuel Uribe, o poveste la fel de tristă. Aceste epic-uri ale obezității extreme ne fac să realizăm că e o problemă care persistă, iar studii recente arată că 427 de milioane de copii sunt afectați. Aceasta e o realitate sumbră, inclusiv pentru România, unde șase din zece oameni sunt supraponderali, iar statisticile cresc îngrijorător.
Nu este vorba aici doar de un moft, ci de o boală cronică care cere tratament serios, așa cum ne atrag atenția specialiștii, deci, poate Junta noastră trebuie să reflecteze; viața lui Juan ne arată că lupta este una continuă și că pe de o parte, avem nevoie de empatie, iar pe de altă parte, de acțiuni mai eficiente pentru a combate obezitatea și tot ce vine la pachet cu ea.
