Întunericul uitat al lui Ştefan cel Mare: povești de necrezut despre sănătatea domnitorului

In data de 2 iulie 1504, şi-a dat sfârşitul din viaţă celebrul domnitor Ştefan cel Mare al Moldovei, în perioada remarcabilă între 1457 şi 1504, cu toate că motivul adevărat al dispariţiei sale rămâne un enigma, se ştie totuşi că avea o mulţime de probleme de sănătate care, culmea, ar fi fost motivul pentru care a murit mai devreme de aşteptări, de obiceii, un final destul de laş, zic unii critici.

Acest Ştefan cel Mare, un nume de referinţă în România, a avut o carieră militară plină de realizări, dar, printre numeroasele războaie duse, din cele nu mai puțin de 44, un palmares de invidiat adică, el a pierdut doar două, dar cumva a reuşit să se aleagă cu o rană, una de fapt, nu chiar uşor de uitat, dată de un asediu nu tocmai reuşit în tinereţe, respectiv campania din vara anului 1462 privind dorinţa sa de a cuceri Chilia, cetate pe atunci ocupată de Ţara Românească, cu Vlad Ţepeş la conducere, în curând, această rană s-a transformat într-unul din cele mai mari blesteme ale vieţii lui.

Referindu-se la starea de sănătate a lui Ştefan, Constantin C. Giurăscu, într-o lucrare a sa celebră intitulată ”Istoria Românilor”, volumul 2 pe scurt spune că rana respectivă nu l-a oprit să-şi conducă ţara, chiar şi după ce aceasta a continuat să se agraveze, dar el a practic purtat încă multe războaie de-a lungul anilor, ajungând astfel să nu se îngrijească deloc de ea, cu toate că, unii ar putea fi de părere că neglijarea asta în final l-a şi dus direct în mormânt foarte mult mai devreme decât ar fi dorit el, sau aşa pare de fapt.

Pe de altă parte, istoricul Ştefan Gorovei, specialist în perioada ştefaniană, menţionează în cartea sa ”Muşatinii” că aceea rănire, posibil-a fost chiar fatală, întrucât nu numai că medicii chemaţi la curte au fost zădărniciţi în a-i oferi un tratament de unul satisfacător, dar a devenit serial în timp, având efecte devastatoare pe termen lung, culminând cu sfârşitul inevitabil.

Se crede că rana s-a deschis în urma unui incident nefericit petrecut în 1502, undeva în Pocuţia, unde calul lui, un superb animal, a alunecat pe un drum cu piatră pavată, un accident banal, dar cu urmări foarte, foarte grave pe parcurs, cum de altfel se întâmplă în majoritatea cazurilor.

Miechowski, un cronicar polonez, susţine că Ştefan cel Mare ar fi fost diagnosticat cu gută, o boală provocată de un nivel mult prea crescut de acid uric în sânge, un component organic provenit din alimentaţia bogată în purine, cum ar fi carnea roşie, în special de vânat, ceea ce duce la o acumulare de cristale în articulaţii, provocând dureri insuportabile, iar boala e cunoscută ca maladia celor bogaţi, probabil că Ştefan cel Mare nu ar fi fost scutit de necazuri, să zicem așa, pe lângă minunatele sale victorii, altele ціt citez și apărea şi cu un picior umflat la curte.

Lucruri mai puțin știute despre Ștefan cel Mare. Cum se manifesta latura sa întunecată

Ştefan cel Mare
moartea domnitorului
campanii militare
rana domnitorului
gută