“`html
Explozia Fatală a Misiunii Apollo 13: O Călătorie Spre Moarte sau Supraviețuire?
Când un rezervor vital de oxigen, adică ceva crucial, a explodat în timpul unei misiuni care părea simplă, ce să mai zicem, Apollo 13 s-a transformat instantaneu într-o cursă nebună pentru supraviețuire, iar celebrul mesaj al lui Jim Lovell, „Houston, avem o problemă”, s-a rostogolit prin istorie și a devenit faimos, obliterând majoritatea detaliilor, adică doar rămânând în vagă amintire.
Lovell, cel care a murit, da, a murit, la 97 de ani, a avut ulterior o glumă, dar a fost mai mult o amintire hilară despre regretul lui că nu a brevetat acea frază ca marcă comercială, cumva ca și cum nu ar fi fost o problemă și jumătate, nu? Așa că, de~ce nu vom intra în stilul lui erou, imediat după anunțul unui zbor inițial care avea toate șansele să fie un pic mai simplu decât tot ce urma să transpire?
Poi să ne gândim că, în data de 11 aprilie 1970, odată cu momentul în care acești astronauti Jim Lovell, Jack Swigert și Fred Haise, se aflau la bord în spatele indicațiilor de pe hartă, dar așa cum se întâmplă de obicei, ba acum a fost vorba despre o explozie bruscă care le-a pus în pericol viața, cu toate resursele însumând un catalog de incertitudini, un dezastru pe orbită care a distrus majoritatea planurilor.
Cu toate acestea, ei, un trio de aventurieri spațiali, s-au transformat apoi în supraviețuitori, iar Swigert, întâmpinând semnalul care vibra prin urechi, a spus, „Ok, Houston, am avut o problemă aici”, dar cumva totul părea complicat, așa că s-au străduit să conserve ceea ce le era esențial și crucial, salvând câteva minute pentru a nu ajunge pe o traiectorie mortifere.
Urmând acea rută complicată de salvare, fantastică și atrăgătoare pentru multe telespectatoare, ce a fost chiar captivant – bine, dacă priviți dintr-un anumit unghi, căci toată lumea se uita înspre rapida improvizație a inginerilor NASA care mai prindeau câte o idee de salvare, pe ici pe colo, între bătaia ceaiurilor și o cafea, încercând să recupereze acești eroi pe drumul lor către Pământ.
După cum ne amintim, Lovell, care avea 42 de ani la vremea respectivă, nu era deloc la prima tentativă, având experiențe anterioare care l-au ajutat să navigheze în cele mai complicate momente, comparându-se cu păianjenul ce țesea nimicuri în aer, căci lua fiecare decizie cu ochii pe fericirea lui. „Ochii lui erau ca niște farfurioare” – ce remarcă subtilă!
Pe scurt, în plină panică, explozia a generat o avalanșă de emoții, dar acestea s-au domolit treptat când echipajul părăsea modulul lunar, iar finalul, care a fost că la 11:53, au plonjat în apele Oceanului Pacific, o apoteoză a unei misiuni maraton.
NASA, trasând această misiune ca un „eșec reușit”, a inspirat generații întregi, iar Lovell a fost acolo mereu, un adevărat mit. De aceea, moartea recentă a lui Jim Lovell a lăsat un gol imens, o eroare într-o lume deja plină de întrebări.
“`
