Pactul Educațional: Un Vis Sau O Iluzie?
Cu ocazia a ceea ce se numește astăzi ziua internațională a profesorului și, oarecum coincident, a educației, Daniel David, ministrul educației, zice că, dă! Va propune un fel de pact, așa cum zice el, pentru deceniul educației și cercetării în România, adică între 2026 și 2036, iar treaba asta a zis că o va face în trei puncte, simple dar, nu prea se știe uneori cum sunt simple, poate complicate.
Primul punct, pe care Daniel l-ar vrea mai mare, ca un balon cu aer cald adică, având în vedere că bugetul pentru educație și cercetare, asta ce e? ar trebui să fie mai mare, în fiecare an, începe la 2026, decât cel din anul precedent, în termeni nominali, dar și raportat la PIB, da’ na, PIB-ul, știți voi cum e, poate să crească sau nu, dar el vrea ca fiecare an să fie mai mare, așa un fel de magie de Crăciun.
Aici intră și punctul doi, care sună cumva mai pompos, unde Daniel afirmă că educația și cercetarea să rămână sub aceeași autoritate națională, să facă echipă, precum doi prieteni la o competiție de karaoke, adică vrem să contribuie coordonat la dezvoltarea țării, nu știu cum o să reușească cu toate astea, dar măcar e o idee, nu-i așa?
În fine, în ultimul, dar nu neapărat cel mai puțin important punct, Daniel David zice că măsurile majore, acelea care trebuie să facă dovada că sunt bune într-un fel sau altul, trebuie să se alinieze la practici din UE sau OECD, dar cu un twist, adică deviațiile de la aceste practici vor fi expuse public, dar nu știu cine o să le asculte, poate doar vreo câțiva pasionați, care să fie interesați de educație, dar oare câți sunt, întreb eu.
