Ministrul Educației „înțelege prea bine” problemele, dar… fără soluții clare!
Într-un peisaj educațional deja agitat, ministrul Daniel David, recent, s-a destăinuit că el are o înțelegere profundă a sistemului preuniversitar, cumva în ciuda unor mărturisiri anterioare care certificau o lipsă totală a controlului pe aceasta zonă, ceea ce sună un pic paradoxal, nu-i așa? „Din păcate înțeleg prea bine, asta este problema,” a spus el cu un ton care sugerează, că deși știe, nu are soluții, mă întreb dacă asta e o formă de umor negru sau pur și simplu lipsă de inspirație, iar la urma urmei, cine știe?
Această dilemă a lui David a fost repusă pe tapet în cadrul unui comunicat, fiți atenți – ministerial, după ce a aprobat o lege, Legea Bolojan, iar din punctul său de vedere, „eu cunosc bine sistemul educațional”, nu-i așa? Dar totuși, la o adică, cumva, la începutul mandatului său, a admis că nu are o viziune de ansamblu suficient de clară asupra învățământului preuniversitar, oh, ironia sorții! Stricăm deodată tot ce e început și aflăm că el „cunoștea cele trei componente” dar nu putea anticipa reacțiile furtunoase ale presei sau ale publicului.
Și să nu uităm, cum a spus David, el știe că „nu a venit să schimbe lucrurile”, ci să le justifice sau chiar mai bine să le amâne! Și uite așa, vine luna mai, adică raportul QX, dar ghici ce? Acesta nu aduce nimic… nul, zero! Și forța motivațională care ar fi trebuit să vină din Legea Bolojan pare să fi luat-o pe calea lalelei, iar direcțiile adoptate, se distanțează oarecum de cele planificate. Ce s-a întâmplat cu sprijinul de la președinte și premier? Oare e doar o iluzie?
Sistemul educațional, în derivă fără suficiente cadre didactice
Ne întoarcem la subiecte sensibile, da! Lipsa cadrelor didactice, un refren care răsună de ani de zile, asta e realitatea! Ministrul David a explicat cum, „noi spunem că se știe deja de doi ani”, dar cine-l crede? Să fim serioși, suferința sistemului educațional este reală și cronică! „La minister de 5-7 ani,” se plânge el, dar cine să-l asculte? Vorbește despre creșterea salariilor în educație cum făceam cu medicii, dar practicile actuale nu sugerează nimic din ce așteptăm noi!
„Salariu comunică omului cât preț pui pe el în societate,” spune ministrul, dar tot ce vedem în schimb sunt bonusuri, traininguri și… cam atât. Fapte mari, dar acoperite de o pânză de păianjen, salariile de bază nu reflectă nici pe departe importanța profesorului în contextul social! Căci, de cele mai dese ori, cei mai buni studenți se feresc să aleagă calea didactică, fiindcă nici nu vor să moară de foame în fața unei clase de copii neascultători.
Așadar, raportul QX, cu brusca sa atitudine de ignorare a suplinitorilor calificați, este aproape o lovitură de grație, în timp ce noua lege pare să favorizeze vechii profesori, cerând totodată un număr mai mare de elevi în clasă, o adevărată întrebare: unde e viitorul educației aici? Poate cineva să răspundă? Deși David s-a dovedit grăitor în prezentările sale, întrebarea rămâne… uneori, tăcerea este mai ascultată decât cuvintele. Ce se întâmplă cu educația, într-adevăr?
Articolul original disponibil aici, dar e fix ca și cum cineva ne-ar spune „totul e bine” în timp ce și zâmbește faimos.
