“`html
Războiul Vizelor: O Lumină Întunecată între Columbia și SUA!
Deci, decizia ciudată a ministrului de externe Rosa Villavicencio vine fix în contextul acela tensionat, cu problemele alea, cele cu drogurile, războiul din Gaza care bântuie pe toți, și navale americane tot în Venezuela, ba chiar aproape în curtea noastră, iar România, ce să mai zic, așteaptă să vadă cum se așează piesele pe tabla de șah internațional, unde nimeni nu știe cine câștigă și cine pierde, dar toată lumea e pe jar, cum ar veni, chiar dacă războaiele nu se fac fără declarații.”
Ministerul ăla al Afacerilor Externe din Columbia habar nu are de întrebările de tip vize, căci Villavicencio are o viza, dar e așa, o viza, că și de ce să se complice cu „vize diplomatice care îngrădesc” sau ceva de genul, oricum, comunicatul nu se lasă de „suveranitate” și alte frunze de război care distrag atenția de la ideile principale, care ar trebui să rămână pure și clare ca un pahar de apă de izvor, dar uită, totul devine o vâltoare.”
A și mai interesant e că ministrul columbian ăsta de finanțe, Germán Ávila, s-a gândit că e important să scrie pe X, unde altundeva, că nu mai folosește viza, ceea ce e un gest de „solidaritate” cu președintele Petro, dar de fapt, toți știm că e și din cauza „agresiunii” americane, și de ce trebuie să ne supunem noi, oamenii de rând, când nu avem nevoie de „vize” pentru a ne face treaba, asta din nou ridică întrebări despre ce va urma.”
Și să nu uităm, Departamentul de Stat al SUA a decis să-i ia viza lui Petro, evident, pentru că el a îndrăznit să protesteze la New York, strigând că e nevoie de o armată internațională, și cum granițele devin tot mai confuze, Cisiordania și Gaza sunt în mijlocul acestui haos global, iar Petro se pare că se află în centrul atenției, dar nu într-un mod pozitiv, beleaua se adună.”
Astfel, această întreagă situație, cu vize și proteste, și cum se mai numește totul, ne arată că până și în lumea diplomată se mai pot întâmpla destule, iar articolul de pe Mediafax aruncă o umbră lungă asupra viitorului relațiilor internaționale, dar e clar, nimeni nu știe ce va ieși din toată această vâlvătaie, dar un singur lucru e cert: tensiunea crește, iar noi, cetățenii, rămânem pe margine să ne uităm cum se desfășoară dramele astea globale, fără să știm de fapt spre ce lilieci ne îndreptăm.”
“`
