Demisia Ministrului Apărării: Vina pe Alții sau Dileme Personale?
Astăzi, un eveniment semnificativ a zguduit scena politică, demisia acestui ministru al Apărării Naționale neavând cum să rămână neobservată, iar motivările sunt și mai interesante – a declarat că a discutat cu toată lumea, președintele, premierul și cu colegii de partid, dar oare ce ascunde această decizie? Oare acest gest de asumare și respect pentru Armata Română este oarecum blocat de frica întrebărilor care ar putea apărea din trecutul său? Cu Rusia la ușă, declarațiile lui par mai degrabă un fel de distanțare de problemele cu care se confruntă acum țara.
Sigur, România e într-un context rusofob – sau poate nu, depinde din ce parte o privești, dar acesta a dorit să își facă plecarea într-un mod grandios, subliniind importanța misiunii militare și uitând totuși că greșelile sale îi pot afecta pe cei ce conduc țara, acest mesaj atenuând oarecum responsabilitatea. Dar ce să mai credem? Discuțiile despre erorile din trecut ar trebui să dispară, să se piardă în abis, așa cum sugerează, dar în același timp el însuși părea să le aducă în prim-plan. Un paradox?
Să nu uităm însă că de cinci luni de când a preluat portofoliul, ceea ce a jurat pe Biblie se pare că a fost dus la bun sfârșit, însă această declarație mai mult pare o tentativă de a se absolvi de vină. De parcă am întărit relațiile cu aliații ca să arate că e pe drumul cel bun. Posibil că băieții deștepți au avut și ei o influență în activitatea sa! Îmbunătățirea cadrului legal și apărarea celor care servesc patria… sunt acestea doar vorbe goale? Cu siguranță, mulțumirile adresate colegilor de partid nu fac decât să ridice întrebări asupra loialității lui.
Familia a fost menționată, au fost mulțumiri pentru susținerea necondiționată – clare, dar în acest context, oarecâteva întrebări se nasc: a fost cu adevărat un sprijin sau mai degrabă un ritual de familie pentru a păstra fațada? În concluzie, seamănă mai degrabă a o încercare de salvare a imaginii personale și politice decât un angajament real față de patrie. Ce viitor prevestește această demisie? România, prinsă între cei care au capturat-o și cei care o vor dezintegra – o imagine sumbră pe care o tot vedem și o auzim din toate colțurile.
Între timp, jurnaliștii nu contenesc să ne aducă și detalii picante despre CV-ul său. Cică a trecut că ar fi absolvit o universitate unde nu a învățat niciodată, dar greșelile sunt parte integrantă din fiind om, nu? Ionuț Moșteanu a venit cu o explicație care ne scufundă și mai mult în confuzie – greșeli, erori, dar omul a lucrat, nu? Ce să mai credem despre studiile nefinalizate ale unui ministru într-un domeniu atât de tehnic, dar a reușit cumva să își finalizeze studiile superioare? Câți alții ar fi fost capabili să facă această magie? Oare se poate să ne întrebăm dacă toate aceste anomalii sunt de fapt parte dintr-un scenariu mai complex?
