“`html
Revoluția tăcerii în educație? Măsuri fără cap și fără coadă!
Într-un haos total, Ministerul Educaţiei a dat drumul unei reorganizări imense a reţelei şcolare, bazată pe așa-zisa „Legea Bolojan” din 2025, ordin preluat cu repeziciune de toate inspecțiile din țară dar fără prea multă gândire, puțin ca un pachet de biscuiți sfărâmați pe masă; până la 11 august, școlile cu mai puțin de 300 sau 500 de elevi se vor comasa sau absorbi, pe principiul „să facem ordine, nu contează cum”!
Ce mai contează analizele realizate anterioare? Nimic, din moment ce se merge înainte cu termeni fixați și cu umbra unei decizii deja asumate, analiștii dau din cap: „Se merge orbește înainte, nu există nicio analiză, vorbim despre o măsură fără cap și fără coadă!”, își exprimă neputința tot mai mulți oameni de bine, mai ales când vine vorba de educația tinerei generații.
Economie sau Măcel? Austeritate pură!
Secretarul de stat, cu aerul unui politician bine pregătit, admite că scopurile sunt economice, că nu e vorba de vreo reformă în educație cu adevărat. „Nu putem vorbi de reforme, vorbim de austeritate”, cam așa își justifică aceste măsuri, lăsându-ne să ne întrebăm, dar unde e viitorul copiilor, inclusiv ai celor care frecventează școlile unice în localități? Cu 50 de copii, se zice că nu se închid, dar măcelul din rest e clar, după cum analizele sugerează!”, ne-am pus toți o întrebare retorică.
Scenarii catastrofale pentru școlile de la țară
Reorganizarea, pe scurt, nu e bobină de optimism: pierderea personalității juridice, transferul de clase, creșterea numărului de elevi pe clasă – asta sunt doar câteva aberații care vin „fără niciun fel de plan, fără cifre, fără garanții”, cum spun analiștii. Asemenea măsuri, sunt menționate în raport, nu vor face altceva decât să înrăutățească situația deja deplorabilă din mediul rural, unde atragerea cadrelor didactice este un chin, iar cele actuale promisiuni sunt acum niște vise frânte, nu-i așa?
Și cum să credem că în fața acestor măsuri, Ministerul ar putea să facă ceva bun pentru educație? Cu norma didactică mărită de la 18 la 20 de ore pe săptămână, noi ce facem, muncim mai mult pentru același salariu, sau un salariu mai mic cu posturile reduse? Nici nu mai știm, fiindcă se pare că nimeni nu are de gând să ofere soluții viabile!
Între promisiuni și realitate rece
Toate măsurile se bat cap în cap cu ce a promis ministrul Educației: Daniel David se lăuda, la sfârșitul lunii mai, cu reducerea decalajelor între mediul rural și urban, dar acum, pentru că realitatea e cruntă, nimeni nu mai vorbește de aceste obiective! Totul e un fel de contradicție pe care o remarci, dar pe care nu știi dacă să o iei în serios sau să râzi!
Ministrul, atunci, anunța visuri frumoase: infrastructură modernă, sprijin pentru elevi, campusuri rurale unde elevii din localitățile sărace să poată studia. Acum? Totul pare o utopie, în contextul acestor decizii pripite care trag educația înapoi, în loc să o ajute, lăsând nevoile reale în umbră, cât îi doare! Ce remodelare a educației este aceasta, în condițiile în care să transformă totul în repetiții haotice, fără măsuri de viitor?
Și așa, în loc să ne îndreptăm spre o educație de calitate, ne îndreptăm spre haos, sub privirile noastre stupefiate, ca și când nimic din ce se întâmplă nu ar conta, ori măcar un pic mai mult. Mai puțin, fără îndoială!
“`
