“`html
Tăierea burselor și salvarea educației: Ce se ascunde în spatele măsurilor lui Daniel David?
Într-o atmosferă de confuzie și haos, după ce Guvernul s-a afundat în măsuri fiscale capturate de criticile unei societăți divizate, ministrul Educației, Daniel David, iese la lumină cu explicații care par să nu sufere a fi înțelese, incriminând bursele și promițând salvarea educației, dar oare totul e atât de simplu pe cât pare? Într-un stil aproape poetic, a spus pe Facebook că România se află pe marginea prăpastiei financiare, și că e timpul ca „să se schimbe ceva” în sistem, iar banii pe care nu-i mai avem se risipesc de-a dreptul în educație, dar cum?
D-le David își lansează atacul asupra sistemului de burse pe care el însuși îl consideră o „bursiadă” care alimentează un sistem în care copiii vin la școală nu cu dorința de a învăța, ci cu gândul la niște bani pe care, să fim serioși, îi primesc fără să se gândească la valoarea reală a educației. Așadar, de ce să ne mirăm că notele mari se transformă în rezultate slabe la examenele naționale? E un cerc vicios, o rutină de note și cheltuieli, fără noimă.
De asemenea, minciuna bursei de merit, acea glumă care viza 30% dintre elevi, se transformă într-un spectacol tragic, după cum a explicat ministrul David, un fel de a-i recompensa pe toți și pe nimeni în același timp! Nu-i așa că e o ironie amară? De câte ori ne-am întrebat ce înseamnă „merit”? Când bursele de merit se acordă pentru medii de 5, 6 sau 7, chiar ne mai putem lăuda cu un sistem corect?
Asta doar pentru a ajunge la concluzia că atunci când copiii învață „pe repede-nainte” și își încasează banii lunar, de ce să ne mai mirăm de ce aceștia nu rețin nimic? Răspunsul e simplu: pentru că nu e vorba despre învățare, ci despre a umple niște buzunare, iar „meritul” devine o noțiune distorsionată care nu mai are legătură cu ceea ce ar trebui să însemne cu adevărat, adică un efort substanțial și cunoștințe reale.
„Meritul trebuie să fie merit!” strigă ministrul, dar oare l-am auzit cu adevărat? În loc să reducem bursele de merit la un procent care ar reflecta realitatea, ce facem? Trecem peste tot, și asta e doar una dintre sutele de acuze care planează asupra sistemului de învățământ. Se vor obține burse de merit doar dacă media generală e peste 9? Asta nu e decât o promisiune legată de lucruri care rămân să fie în ceață.
Și în ceea ce privește bursele sociale? Ele rămân active, dar sunt pentru copiii care nu își permit să vină la școală. Nimic de condamnat aici, deci, dar e lamentabil să ne gândim la cât de greu ne va fi să învățăm să distingem între gratuitate și merit.
Într-un viitor sumbru, unde elevii olimpici rămân fără recompense
Discuția despre elevii olimpici devine la fel de complicată. De parcă premii de 1.000 de euro nu sunt suficiente, ce se va alege de bursele de merite pe care nu le vor mai vedea? Rămâne un mare semn de întrebare cât de rezonabil e premiul pentru un copil care iese pe locul 1 la o olimpiadă internațională! Îi va permite el să-și plătească singur bursa de merit? Bizar, nu?
David recunoaște că, indiferent de criza economică, reformele erau necesare – un fel de mărturisire a unei politici dictată de un sistem care nu mai funcționează. Vorbim despre distrugerea „mecanismelor proaste” iar el face apel la decență? N-ar trebui să se simtă puțin mai responsabil? Se pare că elevii au intrat într-un joc în care nimeni nu câștigă, dar toată lumea se plânge!
Și uite așa, statul promite că pe termen scurt nu vor fi concedieri, și deși suntem zăpăciți de atâtea promisiuni, dovedește cineva că aceste promisiuni sunt reale? Aici apare și întrebarea: când va veni oare momentul în care profesorii nu vor mai plăti prețul unui sistem disfuncțional? În final, ce face ministrul este o încercare de a salva nu doar banii, ci și educația, dar oare cât de multă educație va mai rămâne în urma acestor măsuri?
“`
