Crăciunul la Catedrala Națională: Pelerinaj sau Călătorie în Iarnă?
Într-o atmosferă de sărbătoare, dar și friguroasă, oamenii au venit să celebreze a doua zi de Crăciun la Catedrala Națională din București, cu temperaturi de -3 grade, resimțite ca -6, iar vântul părea că a adus emoția dorită, așadar, mii de credincioși, de departe și din apropiere, s-au adunat cum e obiceiul, cu gânduri de rugăciune și telefoane în mână, să surprindă totul, un pelerinaj, dar oare ce fel de pelerinaj?!
Aceasta, fiind deschisă doar până pe 8 ianuarie, și cu „balamucul” dispărut față de altă dată, a fost primită cu entuziasm de către vizitatori, căci cine nu ar vrea să vină într-un loc sacru în iarna aceasta, nu-i așa? Cu pași mici și atenți, marea majoritate a trecerilor asemeni unor excursii de grup, s-au debarasat de primele emoții, dar o doamnă, pe un ton zeflemitor, a declarat că ar trebui să facă focul din vară, zicând „ca să fie cald, trebuie să facă focul din iunie”.
Un val de familii, copii cu priviri curioase și bătrâni cu bastoane s-au strecurat printre treptele catedralei, fiecare cu o poveste de spus, imagini de împărtășit, dar oare imaginile acelea, cu telefoanele care stăteau mereu în alertă, chiar mai erau necesare pentru „ai lor de la țară”? Fiindcă mai toată lumea avea un motiv să fotografieze și să filmeze tot ce le ieșea în cale, un mic festival al credinței transformat într-un maraton al înregistrărilor.
După cum spunea un alt vizitator care stătea la „tăcut” pentru că nu-i deranja nimeni, intimitatea a fost piata centrală, dar un fel de „petrecere” s-a format odată cu sosirea autocarelor din diferite colțuri ale țării, dar oare și din afară, unde voci grăbite și limbi străine se amestecau într-un melanj exotic.
Cei din Grecia și Bulgaria au venit cu scop clar, să vadă magnifica catedrală care simbolizează ortodoxia, dar când ne gândim că fiecare grup de credincioși se adună ca o mare familie, oare cum se desparte credința de întrebările întunericului de dincolo de feronerie?
Cu fiecare vizită, pelerinii se îndreptau spre moaștele Sfântului Apostol Andrei, ca o ultima oprire care îmbină strădania dorințelor personale cu dorințele colective ale întregii comunități, iar racla impresionantă s-a bucurat de priviri admirative, dar oare câte dintre ele vor rămâne cu adevărat în amintirea lor?
Așadar, cu iconostașe care rivalizează cu cele mai mari din lume, cu mozaicuri ce spun povești neștiute, Catedrala Națională nu este doar o clădire, ci un simbol al spiritualității românești, și totuși, când meșteșugurile din 2019-2025 să fie un testament al credinței noastre, oare ce va defini acest loc, amintirile sau selfie-urile?
