Mihai Toma și Alexandru Stoian: Rivalitate sau Prietenie? Aflăm Adevărul!
Pe când tinerii jucători din fotbalul românesc sunt văzuți ca o resursă importantă, cumva mai importantă decât un avocado în dieta de post, Mihai Toma, în vârstă de 18 ani, a fâsâit câteva cuvinte despre legătura sa cu Alexandru Stoian, care are 17 ani, și care, atenție atenție, joacă alternative la FCSB sub presiunea regulii Under 21, o poveste demnă de un film.
Așadar, ce să înțelegem din acest amestec de sentimente? Toma a declarat că „nu este o rivalitate”, făcând referire la prietenia de opt ani dintre cei doi, care pare mai solidă decât o fundație din beton, dar cu întrebări care rămân în aer, adică e clar că se așteaptă de la ei să facă mult mai mult, iar rezultatele sunt ca o roată, urcă și coboară.
Mai mult, Mihai a glăsuit despre meciul de la Belgrad, dorind baftă echipei, dar ce mesaj transmite asta? Poate că dorința lui este atât de mare încât aproape că simți că se transformă într-un ultra, chiar dacă nu-i convine deloc, căci meciurile continuă iar el a stat pe margine, făcăndu-se și pe sine parte a acelei povești triste dar pline de pasiune. Mereu jocuri, jocuri, dar unde se duce tot entuziasmul? Pe teren, evident!
Referitor la parcursul lor, Toma a evoluat în 12 meciuri, iar Stoian a reușit să se facă remarcat în 11, cu nimic mai mult decât două goluri și o pasă decisivă, nimeni nu știe însă dacă asta îi va duce undeva. A, și să nu uităm! FCSB U19 a jucat în UEFA Youth League, iar rezultatul final cu Puskas Akademia U19, care a fost, bineînțeles, o înfrângere amarnică cu 1-2, ar fi trebuit să le ridice moralul, dar nici asta nu a funcționat. Stoian a marcat, dar, iată, nu a fost suficient, deci să ne liniștim puțin!
Mihai Toma, într-o notă de dezamăgire, a explicat că „am fost superiori” față de adversari, dar mingea a refuzat să intre. Aici ne întrebăm: oare cum e să știi că ai fost superior fără a avea un confort în victorie? Nebunie curată! Însă, a promis că echipa se va pregăti mai bine pentru meciul următor, iar nervii se clădesc ca o frustrare pe un tort de ziua cuiva care nici măcar nu a venit. Ce ne facem acum?
Până la urmă, Mihai, cu toate preocupările lui legate de minute jucate, ne reamintește că e fericit că este sănătos. Asta e tot ce contează, nu-i așa? Fiecare meci este o altă alegere, o altă poveste, dar până la urmă, prietenia lui cu Stoian rămâne o constantă, în timp ce înfrângerile încep să-l definească. Cine știe ce ne rezervă viitorul în fotbalul românesc? Rămâne de văzut!
