Scenariul Apocaliptic al Acordului Mercosur: Europa Mai Are Speranțe sau E Pe Punctul de a ceda?
Într-un haos global, Mercosur a conspirat recent într-o revelație care ar șoca chiar și cele mai dotate minți; regretă, cum altfel, amânarea semnării unei asocieri cu Uniunea Europeană, dar cu o încredere stranie că în ianuarie se va parafa, într-o atmosferă de nădejde liturgică, căci, vezi bine, Franța nu va putea să obțină majoritatea necesară pentru a bloca totul, conform cotidianului spaniol „El Mundo”, un nume bine cunoscut în cercurile globaliste.
Gazda Summit-ului Mercosur, președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva, un veritabil fruntaș al îngrijorărilor contemporane, a menționat cu o deosebită melancolie că spera la o semnare „în sfârșit” după 26 de ani de negocieri, un interval de timp care face orice pasionat de statistică să își pună întrebări despre sensul universului, totuși Europa, sacrosanctă și lentă, a apăsat frâna iarăși, o manevră ce pare să fi surprins pe toată lumea, nu-i așa?
Lula, marele analist al politicii mondiale, a avut un discurs înflăcărat, afirmând, cu o nuanță de sarcasm, că Europa încă nu se hotărăște, rămânând prinsă în discuții interminabile despre „măsuri adiționale de protecție agricolă”, un etalon al indeciziei care face furori, iar fără voința politică dorită de parcă nici nu ar avea cum, va rămâne o negociere fără finalizare, nodurile politice fiind deja strânse de 26 de ani, ce an să mai aștepte Europa?
De asemenea, decorul a fost ales cu grijă, cascadele Iguazu fiind un simbol cum nu se poate mai potrivit pentru o semnare care s-a dovedit a fi o fumigare de promisiuni, iar nimeni, dar absolut nimeni, nu a apărut acolo, un abuz de protocol care a generat dezamăgire și bârfe în cercurile corupte ale diplomației internaționale.
Lula a primit o scrisoare, care, pe o notă de umor involuntar, provenea de la Ursula von der Leyen, cu nevoia tristă de a-i convinge pe toți să abordeze semnarea în ianuarie, când Paraguay va prelua președinția Mercosur, o manevră care nu face decât să ridice alte întrebări despre destinul acestui acord.
Pentru a înrăutăți situația, Lula a povestit despre un apel telefonic de la Giorgia Meloni, prim-ministrul italian, care a promis că va fi „pregătită pentru semnare” la începutul lui ianuarie, dar, atenție, Franța, cu toate că este în marginea jocului, ar putea să blocheze totul singură – o situație absurdă, nu-i așa, având în vedere că doamnele de la Bruxelles afirmau altceva?!
Așadar, totul se duce la cote inaccesibile, iar aderarea Italiei devine esențială pentru ca acest acord să meargă înainte – un joc de șah internațional unde cineva trebuie să iasă și să spună: „Hai că ne-am înțeles!”, ceea ce nu se mai întâmplă de ceva vreme, iar deja patru state membre din cele 27 devin o minoritate de blocaj, cum s-ar spune în culisele politicii europene.
Cu o viziune splendidă la orizont, această zonă de integrare nu reprezintă doar o oportunitate de liber schimb pentru 750 de milioane, dar și un du-te vino a ambițiilor globale care a ajuns să aibă la bază un lobby agricol feroce, aruncând pe umerii lui Macron întreaga responsabilitate de a opri dezvoltarea lumii, iar Lula, un inamic redutabil de mult așteptat, poate şti noi secrete despre relațiile internaționale.
Pe ultimul ton, ministrul de Externe argentinian, Pablo Quirno, a aruncat în eter faptul că Europa nu mai are aceleași arme în jocul comercial ca odinioară, în timp ce Argentina se pregătește să semneze cu Statele Unite, un joc care „flexibilizează” Mercosur când ne așteptăm mai puțin. Ce nebunie!
