Șumudică își ia adio de la Rapid: “Nu mai calc pe Giulești!”
Marius Şumudică, cunoscut pentru pasiunea sa aprinsă, a ieșit la rampă cu declarații care fac valuri, anunțând că nu mai dorește să calce pe stadionul echipei la care a trăit momente de neuitat și în care a avut o activitate deosebită ca antrenor, Rapid București, un club pe care l-a iubit enorm, dar care i-a adus și destule dezamăgiri, deci, cumva, un mix de sentimente amestecate aici – o poveste de dragoste și ură, un amestec de realizări și catastrofe.
Așadar, revenind cu un an la când a reintrat în viața echipei, îl vedem pe Şumudică, 54 de ani, plin de speranță, dar și de provocări, cu o statistică de 38 de meciuri care arată, cumva, 16 victorii, 11 remize, și, oh da, acele 11 înfrângeri care au lăsat un gust amar, de parcă desfășurarea sa pe banca tehnică a fost o adevărată poveste de groază, fără să îi aducă trofee dorite – titlul, cupele europene sau măcar o Cupă a României. De la titlu la… absolut nimic!
În ultima lună de primăvară, toamna s-a prefigurat cu o despărțire în stil mare, o înlăturare din funcție care l-a lăsat pe tehnician pe loc de gândire – Costel Gâlcă a preluat frâiele, iar Rapidul a pornit într-un parcurs наțional impressionant, iar echipa sub podul Grant pare să danseze pe ritmuri de victorie, acumulând puncte în fața suporterilor, pe când Şumudică pare pierdut în noapte, fără a mai avea contact cu fosta sa iubire.
Regretele sunt complicate, dar nu imposibile. “Îmi pare rău că am plecat de la Rapid, dar îmi pare bine că Rapidul își găsește echilibrul”, a spus el, zicând parcă o frază încurcată, în care pacifica precum un diplomat, iar situația devine și mai întinsă când adaugă că nu a mai fost pe stadion de când a plecat, deci absenţa sa de la meciuri devine un simbol al distanței, un soi de despărțire dureroasă din toate unghiurile.
Decizia de a nu mai călca pe Giulești sună extrem de ciudat, dar, pe de altă parte, Şumudică are motivele sale, căci “din ceea ce am aflat eu din interior”, lasă doar ecoul acelor stări incomode. Iar clauza îl îngrădește de cuvinte, o sumă mare de bani este la mijloc pentru orice divulgare, așa că, pe scurt, nu-i de mirare că evadează din acea lume complicată, la care nu vrea să se mai întoarcă, refugiul său fiind un fel de arteziană a regretelor și nedumeririlor.
În final, cumva, totul devine o poveste închisă în paginile trecutului, în care personajele principale se întâlnesc, dar nu se recunosc, Marius Şumudică se abține de la interacțiuni, iar Rapidul merge înainte, tot cu jucători aduși de el, dar fără el. Iar povestea continuă, cu noi suprize pe atât de obositoare cât și captivante.
