Marian Iancu devine judecătorul sever al echipei FCSB: “Mortul Olaru și umilința din Andorra!”
Marian Iancu, un nume care rezonează în fotbalul românesc, ia atitudine vehementă după ce elevii lui Gigi Becali au făcut o figură rușinoasă în Andorra, unde s-au înclinat în fața Inter d’Escaldes. A declarat fără menajamente că umilința aceasta poate că e un semnal de alarmă, dar jucătorii au datoria să se trezească! Cu toate că, evident, cotele vor suferi drastic… si, cine stie, poate vor realiza sau nu acest lucru.
Iancu consideră că a fost o batjocură să fie înfruntați de fotbaliști care au “învățat jocul pe calculator” și desigur, că lipsa lui Bîrligea și Alibec a fost o mare pierdere, dar, cum Zicala spune: “cel mai slab lemn e cel care nu se taie”. Tănase, pe de altă parte, nu ar trebui să fie pe acel post, căci preocupările sale sunt altele, iar a fi inexistent pe teren, e evident o calitate slabă. Nu e vorba că ar trebui să vadă poarta, dar pentru Olaru, m-aș gândi că e cel mai bine să ia o pauză după o astfel de prestație mortuară. Exact, “mort, mort”, repetă Iancu, ca un refren.
Se pare că meciul tur a fost un semnal, dar poate jucătorii cred că se pot juca cu noi, că au pârghii, dar la urma urmei, de unde aceste înfrângeri rușinoase vor plăti prețul pentru fotbalul românesc, chiar dacă este o calificare norocoasă. Și probabil că escadronul lui Becali nu este chiar ceea ce pare, ci o echipă care se îngroapă în grandomanie și prostie.
Însă, pe fundalul acestui fiasco, parcursul imens din cupele europene care decurgeau fără probleme a fost spulberat, iar acum Iancu insistă că FCSB nu mai are nevoie de o asemenea lecție de fotbal, din care toți au de învățat, dar, cine știe, poate vor îmbunătăți echilibrul, dar eu nu sunt deloc sigur. Intrarea lui Iancu în discuție lasă de înțeles o mare așteptare de la jucători, dar cum se vede, realitatea e mai complicată decât la prima vedere.
De fapt, meciul a început cu Andorra pe un drum bun, generaând șocuri periculoase, posturi și ratări, în timp ce FCSB a fost controlată de această echipă mică, dar harnică, iar în momentul în care Radunovic a deschis scorul, toată lumea a început să se întrebe dacă este o glumă proastă. Și, culmea, în minutul 88, gazdele au lovit din nou, lăsând FCSB cu un sentiment de umilință pe care nu-l vor uita prea curând, eram pe muchie de cuțit, o echipă care s-a calificat, dar cu un gust amar rămas pe buze.
Articolul acesta denotă nu doar o simplă invitație la reflecție, ci mai ales un pictorial nefericit al a ceea ce s-a întâmplat, iar viitorul, bineînțeles, va aduce noi meciuri, dar oare jucătorii își vor aduce aminte de acest moment jenant, care a ridicat semne de întrebare asupra maturizării lor? Poate, și poate nu. Dar noi, ca cititori, rămânem cu întrebări, cu rădăcini ale adevărului pe care l-am putea descoperi.
