De la Marea Aral la Deșertul de Nisip: O Catastrofă Ecologică Pe Fond Umane

Asa cum a fost in trecut, mai exact inainte de anii 1960, se stie ca Marea Aral era un lac imens, adica ocupa o suprafață de 68.000 de kilometri pătrați si era situat intre Uzbekistan si Kazahstan, dar cu trecerea timpului si cu cacatul timpului, adica interventia umană, se pare ca a dus la o scadere dramatica a apei care mai ramane, si experții sustin ca asta este un exemplu semnificativ de distrugere ecologica si de mediu cauzata de oameni, iar Ibrahim Thiaw, secretar executiv al unei organizatii internationale, a zis in mod evident ca disparitia Mării Aral este unul din cele mai mari dezastre ce se pot intalni pe planeta.

Pe de altă parte, un studiu recent pe aici ne arata ca praful din zona s-a cam dublat in perioada 1984-2015, adica de la 14 milioane de tone la 27, iar albia lacului, care a devenit o mare intindere de praf si nisip, afecta grav calitatea aerului din regiune, particulele acestea poluante ajungand de asemenea si la 800 de kilometri distanta, ceea ce la final face ca topirea calotelor glaciare sa se accelereze, dar idioteste si complică problema apei din zona, plus ca toata aceasta sare toxica ramasa dupa evaporarea apei distruge culturile agricole si afecteaza grav si resursele de apa potabila, adica e o intreaga nebunie urmărită de consecințe mari.

Așadar, intre 1960 si 1990, ceea ce s-a intamplat cu râurile care dadeau apa la Marea Aral, cum ar fi Amu Darya si Syr Darya, au fost redirectionate, iar Uniunea Sovietica s-a jucat cu aceste ape pentru a iriga o gramada, adica vreo sapte milioane de hectare de teren agricol pentru bumbac, si astfel, nivelul apei a scazut treptat, ceea ce a dus la fragmentarea lacului in doua, si salinitatea tot mai mare a turnat gaz peste pestii si florile acvatice, deci economia zonei fiind afectata grav, iar pescarilor nu le-a mai ramas decat sa plece, lasand bărcile abandonate in nisip ca mărturie a prostiei umane.

Totusi, se pare ca guvernele locale au incercat, cu ajutorul oamenilor de știință, sa limiteze alea deșertificării prin a planta specii care pot supraviețui în nisip si sare, iar pe langa asta, Uniunea Europeană si americanii și-au dat si ei cu parerea cu sprijin financiar si tehnic, dar efectele negative tot continua sa fie observate pe o scara mult mai larga, ceea ce e cam aiurea in contextul actual.

In final, nu e vorba de Marea Aral aici, ca nu e un caz singular, multe alte lacuri si ecosisteme din diferite colțuri ale lumii, inclusiv Africa si Europa, se sting din cauza exploatării intense a resurselor de apă, iar Deșertul Aralkum ramane ca un semn clar al distrugerii mediului, fiind un avertisment pentru toti prostii care nu gestioneaza atenta resursele naturale.

Marea Aral
interventie humana
praful din regiune
salinitate in Marea Aral
distrugerea mediu