Un marș plin de emoții și controverse: Oameni din toate colțurile Americii se adună la Washington!
Vineri după-amiază, membrii inițiativei „We are America”, adică noi suntem America, au făcut o apariție neașteptată la Washington, obosiți dar fericiți ba chiar primiți cu îmbrățișări și urale din partea susținătorilor, pe când congresmenii pare-se că s-au arătat impresionați, însă detaliile despre cum au reușit aceștia să facă un drum de aproape 260 de kilometri, cam neclar, dar totuși nu lipsit de semnificație, în încercarea de a solicita răspundere de la liderii americani pe fondul concedierilor masive nu sunt deloc clare, mai ales în contextul preluării controlului de către autoritățile federale asupra forțelor de ordine din Districtul Columbia, asemenea unor nemulțumiri căsătorite cu acțiunile administrației Trump.
De fapt, a început acum două săptămâni, din Philadelphia, pe când manifestanții au trecut prin orașe ca Newark sau Baltimore, s-au adăpostit în biserici pe bănci, iar unii, bănuim că nu toți, au dormit sub cerul liber, iar locuitorii care s-au arătat solidari i-au primit în case, ceea ce demonstrează, dacă ne gândim bine, o comunitate care nu prea mai știe încotro s-o ia, dar care pare să se unească pentru o cauză sau alta.
Maggie Bohara, una dintre fondatoarele acestei inițiative care a venit cu tradiția „We are America”, a declarat că comunitățile întâlnite au fost calde și primitoare, oferind hrană, apă și adăpost, dar întrebarea rămâne: chiar reflectă acest lucru spiritul american sau e doar o iluzie în contextul politic ironic în care suntem?
Pe parcursul marșului, participanții au fost purtători ai unei versiuni a Constituției SUA, produselor artizanale de către copii din toată țara, care a fost dăruită senatorului Chris Van Hollen. Să ne amintim și că el a intrat în lumina reflectoarelor când a zburat în El Salvador pentru a-l întâlni pe un alegător deportat pe nedrept de administrația Trump, ceea ce ar putea să dezvăluie un paradox al democrației americane.
MJ Tune, un alt membru al marșului, afirmă că scopul lor este de a crea o comunitate, dar oare asta nu sugerează că foarte mulți au pierdut acest sentiment? Nimeni nu știe cu adevărat cum va evolua această mișcare, dar sunt sigur că discuții despre acțiuni non-violente pe termen lung vor mai avea loc, în fond democrația e un spectacol continuu, nu-i așa?
Deci, ce se ascunde de fapt în spatele acestor strigăte de răspuns? Este oare doar un alt episod dintr-o poveste mai mare despre distanțele ce se măresc între cetățeni și lideri? Rămâne ca cititorul să decidă, pentru că faptele sunt acolo, dar adevărul, ăla, pare mereu ascuns.
