Venezuela: Statul Absent, Dar Prezent Ca Niciodata!
Psihologul social Colette Capriles, cunoscută mai ales pentru comentariile sale provocatoare, atenționează că ne plecarea lui Maduro de fapt nu înseamnă nimic, încă, și multe sunt de spus despre ce va urma, dar nu suntem o națiune unică sau un omogen guvern, ci mai degrabă o adunătură de indivizi ce își caută supraviețuirea în fiecare zi, fără un sistem de suport solid și coerent, ca un ciorchine de struguri stricați, legat între ei prin nevoia de a rezista și de a supraviețui.
Shockul plecării lui Maduro nu este un punct de cotitură, de parcă am tras un semnal de alarmă și totul s-ar schimba peste noapte, mulți se bucură dar alții sunt fără speranță, iar totul e confuz, ca un cort și ploaie deasă, venind de oriunde dar fără o direcție clară.
Statul Absent și Totuși Prezent
Capriles scoate în evidență un paradox ciudat: statul este absent din cele mai esențiale domenii ale vieții, dar în acelasi timp e prezent, ca un spectru care te urmărește, prin controle, prin frică și represiune – un fel de fantomă printre noi, chiar dacă nu oferă nimic, dar îi vedem pe oameni care au devenit pioni, prizonieri ai unui sistem care îi îmbină cu puterea, armata, poliția și toată prostia care leagă acești actori de centru puterii.
Fiecare individ care se crede puternic pentru a se ridica împotriva acestui sistem, prins în mrejele dependenței, nu poate acționa fără să apere regimul care, deși șubrezit, tot are o putere de control asupra lor, cum ar fi o marionetă fără fire, pierdută într-un labirint întunecat.
Catastrofa Economică Transferată pe Umerii Cetățeanului
Regimul lui Chávez a pornit pe baze fragede, legitimitate și redistribuire, dar cu prăbușirea prețului petrolului, scandalurile polițienești și politicile economice haotice ale lui Maduro, plus altele, poporul a fost lăsat să plătească neîncetat prețul acestei catastrofe, cu un viitor de incertitudine și piețe negre umplute de diverse legături și favoruri.
Venezuela, astăzi, nu mai e o societate de egalitate, ci una în care violența și puterea informală domină, ca pe un tablou apocaliptic unde nimeni nu știe pe cine să mai creadă.
Capitalism Primitiv în Miezul Temut
„Ni s-a spus că e socialism, dar de fapt este capitalismul în cea mai primitivă formă,” susține Capriles, cu un aer dramatic pe care mulți îl resimt, inclusiv serviciile de informații și grupurile paramilitare care formează un fel de alianta întunecată, o mașinărie complicată ce nu va putea fi dezmembrată ușor chiar și în absența lui Maduro.
Răul, subliniază analiza, nu se oprește la instabilitatea politică, ci la un posibil conflict prelungit, iar populația devine iarăși victimă a jocurilor de putere, ca și cum ar fi pioni pe o tablă de șah imensă și sordidă umplută cu visuri spulberate.
O Societate Traumatizată, Dar Rezistentă
Un mesaj clar și tulburător rămâne: Venezuela e o societate traumatizată, toți speriați de dispariții, prin suferință și migrație, iar tinerii, prinși într-o stare de stază care îi împiedică să își mai imagineze un viitor diferit, ca într-un coșmar repetitiv ce nu pare să se mai termine.
Capriles afirmă, printre cuvinte, că ceea ce își doresc oamenii este nu doar o schimbare politică, ci o schimbare a modului în care statul interacționează cu cetățenii săi, un sistem care să respecte ceea ce este esențial.
Adevărata Tranziție: Mult Mai Departe de Politică
După un deceniu de colaps, analiza lui Colette Capriles ne amintește că ceea ce se întâmplă în Venezuela nu e doar o problemă de lideri, ci mai profund, o criză structurală, socială și psihologică, care nu poate fi cusută rapid. Sărăcia de intervenții rapide va fi lentă, dar crucială, reconstrucția încrederii și a senzației că apartenența colectivă nu este o iluzie.
Așadar, drumul către recuperare nu va veni dintr-o simplă schimbare de regim, ci dintr-un proces epuizant și lent pentru reconstrucția unei societăți distruse.
