“`html
Oceanul în pericol: Macron și Guterres lansează apeluri disperate la salvare!
Într-o zi plină de declarații incitante, după cum am aflat, Macron, președintele Franței și Guterres de la ONU, au scos la iveală nevoia urgentă de acțiune, toate acestea chiar la deschiderea unui eveniment dedicat oceanelor (da, oceanelor, nu altceva!), cu critici nu foarte transparente la adresa americanilor – suntem pe cale să ne înecam, dar oare în ce ape?
Și, nu știm exact cum, Lula da Silva din Brazilia a apărut și el, anunțând că țara sa va găzdui COP30 – wow, ce mare atracție. Și cum spune el, oceanele nu pot deveni o „scenă de război geopolitic”, dar cine, oare, s-ar fi gândit? Lupta pentru teritorii și resurse pare, se pare, că-i în floare!
Macron, calculat, dar și direct, a scos în evidență faptul că Groenlanda nu este la vânzare, de parcă ar fi cineva interesat să o cumpere – suntem curioși de unde vine această idee! A afirmat că „abisurile nu sunt de vânzare la fel cum nu sunt vândute oceanele”. Dar, cu toate acestea, cineva se întreabă, va fi un tratat ratificat sau ne vom trezi cu o carte poștală din adâncuri?
Tratatul Oceanelor, semnat recent în 2023, și-a găsit decolarea, iar Macron ne-a dat cât de cât speranțe cu 60 de ratificări, dar părem totuși, așa cu gândurile neclarificate, că e vorba de un voiaj incert pe mare. Desigur, anunțurile au continuat, promițând o „victorie” și un viitor mai bun, dar și fără detalii clare despre când vom ajunge acolo – povestea cu timeline-urile e din nou în aer!
O altă „bombă” a fost când Macron a adus în discuție explorarea spre Marte, sugerând că înainte de a ne spune la revedere oceanelor, mai bine ne focusăm pe ele – bună idee, dar oare la cine se referă? Există multă subînțelegere în jurul acestei întrebări, dincolo de sarcasm, subliniind nevoia de a prioritiza știința până nu e prea târziu.
Guterres la rândul său, cu un ton mai institutional dar nu mai puțin eficient, a cerut ca oceanele să nu devină un „Vest sălbatic”. Dar să notăm că, la Nisa, se discută în fața unui public global și despre o criză a biodiversității marine – și culmea, „stocurile de pești se prăbușesc”! Nimeni nu pare să fie îngrijorat, sau cel puțin așa pare, vorbind despre acțiuni globale și necesitatea urgentă de salvare.
Von der Leyen, din EU, a adus aminte că oceanul are nevoie de ajutor din partea noastră, depunând eforturi pentru ratificarea Tratatului Oceanelor – dar, de exemplu, mai e un singur stat european care a ratificat acest acord? Cu ajutorul de 40 de milioane de euro, cum ar putea să rezolve problema epuizării resurselor marine?
În concordanță, Costa spunea despre marea „tripla criză planetară”, reușind, bineînțeles, să ne imaginezăm chiar și răul ecologic, din păcate, fără soluții clare – discuții de această natură sunt adesea doar vorbe goale, fără acțiuni concrete.
Una peste alta, summitul de la Nisa adună oameni din peste 100 de țări, dar cine a dat cu adevărat ochii de peste ocean? Trump nu a fost, ci doar un consilier, semn clar al lipsei de implicare americană – și, oare s-ar fi umplut mai mult raționamentele de astfel de neclarități? Lumea a rămas alături de cele cca 60 de capete de stat, dar cine va lua cu adevărat măsuri, nimeni nu știe.
Deci, pe scurt, oceanul are nevoie de ajutor urgent, dar vom avea noi cu adevărat curajul de a face ceva, sau rămânem doar cu alte proiecții de viitor fără fond?
“`
