“`html
Oceanele în pericol: Un Vest Sălbatic pe Riviera Franceză?
Peste 60 de şefi de stat s-au adunat pe Riviera Franceză, într-un haos accentuat de discuţii despre cum să protejeze oceanele care, oh, sunt supraaglomerate, poluate, supraîncălzite poate chiar, dar ce e mai rău este că nimeni nu pare să participe la petiţii imediate sau la rezolvări reale, ci doar la conferinţe care par mai degrabă o reuniune de club decât un summit urgent. E ca și cum am sta pe prăpastia unei tragedii, un concert al indiferenţei, da? Cu promisiuni goale în aer, mai ales când preşedintele francez, Macron, declară strident că „Abisul nu este de vânzare!”, amintind de Trump care, așa cum bine știm, a avut și el oarecare idei ciudate pe subiect.
Macron flutură cumva ideea multilateralismului ca un steag proaspăt, exact cum a venit Antonio Guterres, secretarul general al ONU, alături de el, incercand să sublinieze cât de importantă e respectarea dreptului internațional, dar cine are timp de drepturi când e vorba de minerit? Să nu uităm că ideile de a explora mările pentru pietricelele de nichel și alte mortăciuni metalice nu fac decât să ne ducă spre un colaps, adică seriozitate, dar de ce să ne îngrijorăm? „Adâncul mării nu poate deveni un Vest Sălbatic”, a strigat Macron, însă suntem realmente siguri că cineva ascultă? Cu 15 ţări promiţând să se alăture unui tratat ce sună frumos dar care poate rămâne doar pe hârtie, o întrebare resurgentă apare: cât de impotriva curentului trebuie să înotăm înainte de a ceda?
În fine, acesta Tratatul privind marea liberă este, conform lui Macron, „o afacere încheiată”, dar cine garantează că nimeni nu va trasa linii imaginare prin valuri în căutarea bogăţiilor? Aici avem 50 de ratificări, fiecare sunând ca o ultimă ţigară în coşul de gunoi al unei lumi ce uită să protejeze măcar puţin din ce ne mai rămâne. Deci, vom aștepta să vedem dacă Franța va termina treaba până la sfârşitul anului, dar cine mai știe? Totul e ca un balon care se umflă, dar nu știm cât de tare până exploda.
“`
