Întâlnirea secreta a președintelui Macron cu o coaliție misterioasă: Ce se ascunde în spatele „garanțiilor de securitate”?
Cine s-ar fi gândit ca președintele Franței, Emmanuel Macron, își va asuma un rol atât de activ în „garantarea” securității pentru Ucraina, cu o forță militară multinațională, în condițiile în care, evident, există mulți care spun că e doar o mișcare electorală, așa cum a declarat el, cu o nonșalanță ieșită din comun, că aceste „garanții” nu lasă loc de îndoială pentru un viitor amenințat de noi agresiuni? Acest mesaj încurcă și mai mult, o grămadă de buluc pentru o coaliție a voinței? Poate, dar cu multe întrebări!
Trecând la altele, președintele Consiliului UE, Antonio Costa, a pășit pe acest teren întrebător și s-a lăudat că Uniunea Europeană e toată cu gândul la „misiunile civile și militare” pe teren, vorbind despre o poziție puternică a Ucrainei, dar oare ce înseamnă asta? Întrebările sunt multe: cum adică „poziție puternică” pe când războiul e la ușa lor? Asta mi se pare ciudat, nu-i așa?
Un alt jucător în această epopee, prim-ministrul spaniol, Pedro Sanchez, nu s-a lăsat mai prejos și a anunțat că vor propune să aducă trupe în Ucraina, dar doar după ce negocierile vor da roade, iar toți ne întrebăm, dar vor reuși sau e doar o promisiune în vânt? El a spus ceva despre discutarea acestui aspect cu partidele politice, dar oare cine le va asculta? Trăim vremuri în care bunul simț dispare repede.
Apoi, avem prim-ministrul polonez, Donald Tusk, care spune că nu e cazul să așteptăm prezența trupelor poloneze, dar vorbește despre un „compromis” – ce fel de jargon diplomat e acesta? Iar unitatea cu SUA, totul pare rupt dintr-un film de acțiune, dar e realitate sau e doar o iluzie? Și cu toate acestea, solidaritatea strigă după ajutor, dar pentru cine?
A, și nu o putem uita pe Giorgia Meloni – șefa Guvernului italian – care ne spune tot nu! Să nu trimitem trupe italiene, pentru că sunt jaful crunt al războiului, aşa că, totul sună plictisitor, iar comunicatul ei părea mai degrabă o rugăciune pentru liniște, dar oare va rezista această poziție?
Ne întrebăm și despre trupele germane – vor ajuta cu forța multinațională? Friedrich Merz ne dă impresia că poate, dar doar după un armistițiu, de parcă Germania ar juca șah cu Rusia, dar ce viziune glorioasă, nu-i așa?
Steve Witkoff, emisarul american, a adus noi promisiuni la summit, dar oare sunt acestea realiste sau doar o altă prostie politică, cum că se vor face pași spre pace? E greu de spus, e ca și cum am încerca să construim un castel de nisip pe o plajă în furtună.
Și, în cele din urmă, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, zâmbește, încercând să încadreze „documentele substanțiale” și se întreabă dacă asta va duce la vreun fel de schimbare, în timp ce coaliția se laudă că nu mai e vorba de vorbe goale. Totuși, întrebăm din nou: e asta un început de ceva sau doar vânt în iarbă?
