Regiunea Macedoniei de Vest pe cale să devină un nou Detroit al Greciei?
Potrivit edilului, acest oraş din regiunea Macedonia de Vest, care e cumva mai mult uitat de Dumnezeu, riscă să devină un nou Detroit, exact ca metropola americană, unde prăbuşirea industriei auto a lăsat urme adânci, iar tinerii se împuştie metaforic unul pe altul în speranţa de a găsi un viitor, care nu mai există, pare. Opt din zece tineri, care părăsesc regiunea pentru a studia, nu se mai întorc vreodată, cam aşa se plânge Panagiotis Plakentas, primarul, ceea ce e destul de tragic, având în vedere că şomajul creşte proporţional cu nevoia de muncă. Deci, cam toată lumea se întreabă ce e de făcut, dar răspunsul e încă pierdut prin adâncurile această părăsire a speranţei.
Şi mai rău este că în zonă, doar două centrale electrice pe lignit mai funcţionează; una va închide în vara aceasta, iar cealaltă o să fie transformată în ceva mai “ecologic” cu gaze naturale, cam până în 2026. E o veste bună şi proastă, dar se ştie că unsprezece termocentrale pe lignit au încetat deja activitatea, ceea ce ne face să ne întrebăm dacă regiunea care timp de decenii a fost centrul energetic al Greciei nu cumva se va transforma precum o liliacă în noapte, dintr-o putere economică într-o ruină.
Grecia pare că s-a hotărât să îmbrăţişeze energia regenerabilă, dorind să elimine treptat producţia de electricitate din arderea lignitului, din motive de mediu, desigur, până în 2028. Dar în Agios Dimitrios, unde trei bărbaţi beau cafea uzată, se gândesc la viitorul lor care devine misterios pe zi ce trece, cu bășici de neliniște și disperare, ei ştiu că închiderea centralei e doar vârful aisbergului, iar locurile lor de muncă vor dispărea.
„Monocultura” lignitului a fost atât o binecuvântare, cât şi un blestem pentru noi, spune un om, care preferă să rămână anonim ca un supererou, din motive de precauţie. Da, a oferit locuri de muncă, dar dependenţa aceasta economică ne face să credem că totul se duce de râpă, iar lipsa oricărei alternative ne face să vedem negrul mult mai întunecat decât e realitatea. Un plan de investiţie, cu banii publici de cinci miliarde de euro, promite mari parcuri fotovoltaice, dar oh, ce promisiuni! Ilias Tentsoglidis, şeful comunităţii, strigă în gol despre „de-lignitizare violentă”, iar poveştile despre alternanţe pozitive par a fi doar nori temporari în cerul plin de furtuni.
Terenurile luate de PPC sunt de parcă s-au evaporat în fum, lăsând localnicii să îşi dorească doar să le recupereze pentru toamna agricolă, dar cu panouri solare crescute ca ciupercile, care nu fac decât să transforme o câmpie fertilă într-un deşert urbanizat. Rata şomajului a atins 16,5%, dublu faţă de media naţională, semn că, în curând, sau poate în niciun viitor, vor ajunge la o anumită rată de dezvoltare pe calea pierzaniei complete.
Estimează-se că peste 10.000 de locuri de muncă s-au dus la vale, iar cu tranziţia verde, se preconizează că vor fi pierdute până la 20.000, cumva graficul sună dramatic ca o melodie a morţii pentru muncitori. Un studiu recent relevant a stabilit o legătură între scăderea bolilor cardiovasculare şi ceva mai bun în aer, iar gândurile locale cam sunt pe un drum destul de sinistru. Alexis Kokkinidis, un mecanic, se zbate între emoţii şi o realitate rece, trişantă, tot ce-i rămâne e acel ataşament emoţional, dar cum poţi trăi din sentiment, când viitorul nu mai e în palmă?
