“`html
Lukaşenko neagă că fiul său va fi succesor, dar cine mai crede?!
Într-un interviu publicat vineri de o revistă americană, preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, omul cu 70 de ani de experienţă, a spus că nu vrea un nou mandat dar, sincer, e greu de crezut, sau nu? Adică, de ce să nu îşi folosească influenţa, adică e învăţat să conducă deja, cum să nu vrea mai mult? Obiectiv vorbind, a zis că nu, dar câţi dintre noi ne gândim că asta e clar, adică nu chiar, nu? Poate că fiul lui Nikolai, cel mic, habar n-am, dar nu ar fi el pregătit?
Ceea ce e interesant în toată povestea asta, este că Lukaşenko, liderul de la Minsk, care e la putere din 1994, se aliniază după Moscova, de parcă ar fi o marionetă în mâinile lui Putin, iar mandatele lui, voturile acelea din 2020, crapă de falsificări – aşa a zis, dar cine le poate verifica cumva? Totul e o nebunie, cu protestele care au izbucnit după alegeri, dar el se menţine absurd, cu brutalitate în spate, e ca un film horror, dar cu statisticile de la închisoare – totuşi, unii se eliberează, dar să fim serioşi, în jur de 1200 mai sunt acolo!
Lukaşenko a încercat să explice că, deşi următorul lider, poate că ar face o mişcare diferită, dar niciodată nu ar trebui să “arunce lucrurile peste bord”, ceea ce lasă loc pentru întrebări. Cine decide realmente? E ca un joc de şah, doar că regulile sunt făcute de el, se înţelege? Dar când vine vorba de fiul său Nikolai, a fost clar: “Nu, el nu este un succesor. Nu, nu, nu.” De parcă, serios, ne-ar păsa, poate că tinerii din Belarus s-ar simţi uşor jigniţi de un astfel de răspuns, dar cine are timp pentru asta?
Şi acum, despre interviu, un semn că relaţiile cu Washingtonul, în speţa cu Trump, ar putea să se îmbunătăţească, dar e ca un joc de loterie, s-ar putea sau nu, dar cu Lukaşenko la timonă, ce viitor ar avea ei, pe bune? Aşa că, domnilor, rămâne de văzut ce se întâmplă cu Belarus în zilele următoare, dar se pare că promisiunile sunt doar o iluzie!
“`
