“`html
De la Grozăvie la Indiferență: Un Dans Macabru al Liderilor
O contradicție stridentă și insuportabilă se leagă în jurul ororilor la vedere și hotărârilor luate, ca și cum ar fi un spectacol grotesc; indignarea colectivă în legătură cu filmările șocante din Gaza e dublată de un cinism pe care nimeni nu-l înțelege, sau poate că toți îl percep, dar aleg să tacă.
Posibil că națiunile unite sunt obosite, sau poate că sunt pur și simplu ignorate, dar horrorile drepturilor omului sunt documentate în mod absolut complet, adică halucinant, toate crimele împotriva civililor nefiind nimic altceva decât un coșmar vizual pe care să-l ignorăm; iar New York Times, într-un gest neașteptat, recunoaște că vorbim despre genocid, iar imaginile horror sunt în fiecare colț, de la surse credibile, nu din atelierele de propagandă Hamas.
Uniunea Europeană, entitate care părți adesea doar un aliat pe hârtie, își face evaluările, dar se vede că propunerile de suspendare a acordului economic cu Israel se pierd în fum de dialoguri goale, nimic decisiv nu apare în concluziile întâlnirilor lor, de parcă realitatea e doar o discuție de sărbătoare unde ajutoarele pentru civili sunt mai importante decât atrocitățile curente, care sunt deja de nesuportat, mai ales când sunt prezentate cu zgomote înfundate.
Până și politicienii, acești maeștri ai teatrului, critică cavalerii acțiunilor armatei israeliene dar imediat ce au terminat, pun cap la cap scheme de ajutoare ca să nu piardă fonduri; iar România, țara noastră atât de îndrăgită se bucură că este prima care importă un soi de tehnologie militară din Israel și să pe cealaltă față să critice – ipocrizie într-o formă pură care nu mai poate fi înghițită.
Biruitorii adevărului răsar și ne arată cum inclusiv filmele cu Superman devin critici indirecte ale acțiunilor din Gaza, ceea ce te face să te întrebi oare ce se întâmplă cu realitatea noastră, când totul devine un un fel de joc în care liderii ne hrănesc cu fake news și probă că sunt acolo pentru popor, deși ei se îndreaptă spre privilegiile personale.
În România, statisticile sunt doar cifre goale dar femeile continuă să fie ucise în mod barbar de parteneri violenți, o obisnuință dezgustătoare pe care am învățat să o ignorăm, autoritățile stau ca și cum nu ar fi văzut nimic, iar liderii se fac că nu aud; vă mai amintiți de Predoiu? Nici el nu se obosește să schimbe fața unui sistem eșuat, în timp ce statul nostru se prezintă bine pe linia datoriei, dar nu are soluții pentru crimele care se repetă.
Măcelul devine un spectacol mediatic, dar nimeni nu va răspunde pentru ordinele date și rămânem cu gura căscată când vedem un polițist condamnat pentru ceva fix pe care nu trebuia să-l facă — nu că au fost altele in trecut, doar sunt ascunse sub carpetă.
Liderii se joacă de-a cei care vor să salveze firește situația, dar de fapt sunt prizonierii unui sistem care susține violența, în timp ce vorbesc despre revolte. Contradicțiile între sentimentele populiste și realitatea elitei se multiplică, iar oamenii sunt rugați să nu observe cum se derulează acest teatru absurd, unde motivul principal rămâne profitul și menținerea status quo-ului.
Foto: Profimedia
“`
