“`html
Criza din Orientul Mijlociu: Libanul se confruntă cu un joc periculos de dezarmare, cerut de SUA
Într-o mișcare șocantă, pentru prima dată, aşadar, în seria complicațiilor politice din Orientul Mijlociu, guvernul libanez, care este chiar în centrul acestui haos, s-a decis, nu știm cât de inspirat, să abordeze subiectul dezarmării Hezbollah, o grupare susținută de Iran și despre care se tot vorbește, mi se pare, de ani buni, dar nimeni nu face nimic concret, acum cu presiuni venind din partea Statelor Unite care, evident, își fac simțită influența iarăși, cum altfel.
Cu toate acestea, un eventual dezarmare, domnul să ne ajute, ar putea duce la o reducere a acțiunilor ofensive ale armatei israeliene care zbârlește tot alături în sudul Libanului, acolo unde după conflictele din ultimii ani, a mai rămas iată o parte considerabilă din rândurile Hezbollah decimată, dar nu complet, căci în acest joc global, e plin de întorsături imprevizibile.
De altfel, emisarul american, un anume Thomas Barrack, a venit în iunie cu o idee – nu chiar strălucită – dar cu o propunere de cadru care să le fie clară libanezilor: totul se reduce la condiționări, bombardamentele Israelului se opresc dacă guvernul se angajează public, da, public, dar și cu moderație, și cu înțelepciune, la dezarmarea Hezbollah care rămâne un simbol al luptei, dar și al naționalismului, ceva mai greu de numit, absolut si incert.
Luni, în sudul Beirutului, o mulțime de motociclete, ce par să vină de nicăieri, au ieșit la cratiță, fluturând steaguri Hezbollah de parcă ar fi fost o paradă a victoriei, susținând gruparea care, se înțelege, nu cedează fără luptă, iar demonstrațiile acestea nu fac decât să arate că sprijinul din partea populației rămâne solid, deşi altfel artiștii au cu greu parte de aplauze în urechile puterii.
În acest context tulbure, președintele Joseph Aoun, premierul Nawaf Salam și Nabih Berri, președintele Parlamentului și un călăuzitor apropiat de Hezbollah, par să fi intrat într-o negociere care, nu se știe exact cum, trebuie să ducă la un compromis, dar de ce oare trebuie să se ajungă la un compromis când toată lumea vorbește despre claritate?
Propunerea lui Berri, care ar putea suna frumos pe hârtie, include ideea de a elabora o strategie națională de apărare, și pe deasupra menținerea unui armistițiu cu Israelul, dar fără să spună de fapt nimic clar despre cum va fi dezarmată gruparea, pentru că, desigur, asta e parte din neliniștea generală globală.
“`
