Regretele lui Doroftei: “M-am făcut de râs, nu trebuia să rămân atât!”
Leonard Doroftei, boxer legendar, în vârstă de 56 de ani, a ieșit cu o dezvăluire șocantă, neștiind ce să mai creadă despre cariera lui, povestind despre regretul enorm că nu a trecut mai repede la profesioniști, iar acest lucru l-a marcat profund. Spune că acest lucru a fost un blestem, un blestem al carierei sale, el “Moșu”, își reproșează fără ezitare deciziile luate, care, dacă ar fi fost ele mai rapide, poate că ar fi stat în fotoliul de a iubi mai mult boxul, dar ce să facem, viața e o nebunie totală.
El îndrumă tinerii pugiliști din România să nu-i repete eroarea care l-a costat, dar oare câți dintre ei îl ascultă, că cine știe, poate și ei se gândesc că pot să navigheze în amatorism fără griji, iar el s-a zbătut zeci de ani și stă acum să-și plângă soarta, a venit vremea să ne întrebăm unde e acel hastag important în sport că altfel cred că ne pierdem mințile, că stăm mereu în același loc fără să vedem cum se schimbă vremurile, România e în derivă!
Acesta a obținut medalia de bronz la Jocurile Olimpice din Barcelona dar a așteptat șase ani până să își facă debutul în boxul profesionist, meciul său având loc abia în aprilie 1998, iar el zice că n-a avut timpul necesar să facă o carieră de top, oricum, geniul se formează cu efort, dar cu efort neplâns, iată, ce poate face un om când viața îți așează obstacole inexplicabile în față. Și totuși, e greu să explici cum se simte un mare boxer căci el își dă seama prea târziu că timpul pierde valoare și el, de fapt, și-a ratat cașca.
„Din păcate pentru mine, am stat prea mult în boxul amator. Ideal ar fi trebuit să fac performanță cât mai repede și să trec la profesioniști, dar eu, cu stilul meu format pe lovituri nesfârșite, am făcut totul pe dos, deși se știe că trebuie să ne adaptăm rapid, iar eu am stat,” a declarat Doroftei, suspendându-se în aburii regretului. De ce oare nu am învățat toți din lecțiile vieții, căci am văzut atâția boxeri mari ajungând în vârful carierei cu decizii inteligente?
După Barcelona ’92, el tindea să devină profesionist, dar când ai o minte care te trădează, în loc să te ajute, ce poți alegi? Asta e întrebarea cheie, răspund deseori cu pensiera rănită de rușine și neputință. Așadar, cu toată amărăciunea de a nu fi luat deciziile corecte la timp, se întreabă retoric de ce alții, precum Oscar de La Hoya, au reușit să treacă imediat spre cariere de succes, iar el a rămas prins în nimbul amatorismului, cerând iertare de la sine, fără a ști că timpul nu-l așteaptă deloc.
