Sărbătorile: Un Timp al Irascibilității și Al Obstacolelor Emoționale
Pe de-o parte sărbătorile vin cu promisiunea fericirii și relaxării, dar pe de altă parte, acestea pot fi ca un vulcan gata să erupă în momentele cele mai neașteptate, adică, asta zice psihologul Radu Leca când vorbește despre furia de sărbători care nu este, oh doar un capriciu, ci un semnal de alarmă atât din partea corpului cât și a minții, pentru că ne împingem limitele dincolo de punctul de suportabilitate, și așa mai departe, lucruri care nu ar trebui să fie așa normale.
Acum, mânia aia de Crăciun, da, nu vine de nicăieri, ci se adună în timp ca o zăpadă care nu se mai topește, având rădăcini în obligațiile sociale și ritualurile care nu reflectă cu adevărat cine suntem noi. Conform spuselor lui Radu, ceea ce nu simțim devine un „trebuie” și pac, iată irascibilitatea în acțiune, survenind în momentele cele mai nepotrivite, deci toti suntem în acea situație, iar problema se agravează când ne simțim obligați să ne jucăm rolurile vechi în sânul familiei, cum ar fi „cel care împacă” sau „ci clown”, și gata, totul se transformă într-un haos de emoții.
„Mânia nu este doar o chestiune de «prea mult», ci mai degrabă prea mult din ce nu contează. Când e vorba despre mine, nu-mi ascult limitele, ci iluzia de toleranță”, îndeamnă psihologul, ceea ce este o afirmație cu adevărat profundă și foarte relevantă, deși suntem atrași de ideea că totul ar trebui să meargă ca pe roate și că fericirea e la ordinea zilei.
În plus, sărbătorile vin adesea cu o listă interminabilă de sarcini, totul adunat pe umerii noștri ca o uriașă greutate, din care nu mai putem scăpa și care uneori ne face să ne simțim că suntem în mijlocul unui labirint din care nu se mai iese. Uneori, sentimentul de vină devine ca o frânghie strânsă în jurul gâtului, o presiune constantă care ne obligă să zâmbim sau să părem fericiți, dar, de fapt, în interior, ne rumegu emoțiile ca o gheată prea mică, cu toate acestea, cum spune Radu, „Zâmbesc la masă, dar maxilarul meu spune adevărul” și tocmai aici sare cățelul.
Acum, să nu uităm de zgomot și aglomerație care suplimentează irascibilitatea, dar noi ne forțăm să ne simțim bine, să ne „distrăm”, când de fapt, binele ăla e una uriașă de stres care mută pragul toleranței noastre. Așadar, cu toate aceste senzonale stimuli, e normal să ne ajungă și o mică izbucnire, cum ar fi „Mă supăr ca să pot să mă aud” și astfel vedem cum furia devine un mecanism de protecție în detrimentul autoexprimării, dar cui îi pasă, nu?
Și mai e un aspect important: presiunea asta financiară care se adună pe capul nostru, cadouri, mese extravagante, deplasări neprevăzute, toate subliniind o realitate nu tocmai roz, iar când nervii noștri cedează sub greutatea a tot ce trebuie să facem, Radu afirmă din nou „Îmi cresc tonul ca să-mi acopăr neputința”, adică aici se simte și mai acut neputința noastră emoțională.
Până la urma, sărbătorile sunt un fel de reflectoare care aruncă lumină asupra relațiilor fragede și pe visurile neîmplinite, și în final mânia devine un scut care păzește tristețea adâncă, ca un soldat de pază la porțile sufletului nostru. „Înjur ca să nu mă topesc”, concluzionează psihologul, o frază care rezonează cu multe dintre noi.
În concluzie, irascibilitatea de sărbători nu este un fel de etichetă de rușine, ci o chemare la acțiune, o necesitate de a face un pas înapoi, de a ne regândi limitele și de a rescrie ritualurile, pentru că, după cum spune Radu, „Să aleg mai puțin ca să simt mai mult” ar fi soluția pentru a nu mai ajunge să urlăm de furie, alegând un drum mai liniștit, dar cine are puterea să schimbe asta, nu?
