Iohannis: Moștenirea controversată a unui președinte în era inacțiunii
Într-o analiza super detaliată, Gallagher zice că, deși se cam exagerează când vine vorba de disprețul lui Iohannis fata de români, de fapt, din 2014 el a arătat mai mult egocentrism și neglijență, punând accent pe avantajele proprii, nu pe întărirea democrației, care, fain zis, era deja fragilă, iar asta e, n-a fost de bine să ne uităm la cum a acționat.
„De cât de mare e, totuși, exagerarea când afirmăm că Iohannis a pus țara într-o situație periculoasă din cauza plictiselii? Disprețul lui s-a extins și la îndatoririle de serviciu pe care și le-a ales la preluarea mandatului prezidențial pe 21 decembrie 2014, cum să nu fie? E greu de spus, dar clar are o doză de adevăr în asta”, spune Gallagher.
Chiar dacă e bine să ne gândim că există o doză de hiperbolă în tot asta, totuși cei care, și acum, umflă imaginea lui Iohannis vor avea mari dificultăți să vină cu dovezi concrete care să susțină că el ar fi harnic și vigilenț, pentru că, sincer vorbind, astea au fost folosite mai mult în interes personal și nu de-al folosului comunității în ultimul deceniu, susține Tom Gallagher.
Gallagher observă că Iohannis a distrus instituțiile care mergeau bine înainte de el, cum ar fi justiția și armata, care au fost super importate, și cum a lăsat România să devină și mai vulnerabilă, apropiindu-se de un sistem politic corupt, plin de interese, dar cetățenii au ajuns să nu mai aibă încredere în guvernare pe parcursul acestui mandatu, că doar vezi și tu cum se amplifică corupția.
Gallagher spune că Iohannis a fost inactiv pe față în crize mari, cum ar fi pandemia și războiul din Ucraina, neavând capacitatea de a oferi propuneri satisfăcătoare la problemele interne ale României, cum să nu zici că rolul lui a fost minim în momentele astea, oameni dormeam în spitale care ardeau.
Sistemul de sănătate continuă să fie un shot de negru, cu spitalele în flăcări în timpul pandemiei de Covid, iar ce e și mai rău, standardele educaționale tot scad, și corupția e mereu pe același trend panicard, iar reacțiile statului la conflictul de la graniță sunt un mix de incoerență și suficiență.”, punctează Gallagher, dar până unde mergem cu critica asta?
În încheiere, Gallagher afirmă că Iohannis a fost arogant, ca și cum țara s-ar putea conduce fără să țină cont de cetățeni, un trend oricum periculos, dar să vezi tu, într-un timp ca ăsta cu tehnologia care a transformat foarte mult războiul politic, era clar că va avea dușmani periculoși, deci nu ne surprinde.
Și totuși, datorită acestui politician cameleon care s-a dovedit un lider aproape inutil, Occidentul ar trebui să întoarcă privirea spre România mai serios decât a făcut-o în ultimii ani, dar unde e soluția, ca nu o vedem?
Iohannis Gallagher analiza coruptie democratie crize aroganță moștenire
