Kazahstanul în criza transportului de petrol: Ce se ascunde în spatele statisticilor?
Kazahstan, acea țară vastă și bogată în resurse naturale, a reușit, potrivit datelor Ministerului Energiei, să producă 87,7 milioane de tone de ţiţei în 2024, dar din acestea, un procent alarmant de 68,6 milioane de tone au fost expediat către piețele externe, lăsând în urmă insecurități majore. Conducta CPC, rămânând ca o rută dominantă, a transportat 54,9 milioane de tone, ceea ce echivalează cu un uimitor 80% din volumul total de exporturi ale produsului minier kazah, în timp ce alte rute, cum ar fi Atyrau-Samara sau chiar linia spre China, au avut volume considerabil mai reduse, adică doar 8,8 mil. tone și 1,2 milioane, ceea ce ridică întrebări serioase despre gestionarea resurselor. Un haos de cifre care nu ne arată decât o frustrare ascunsă.
Publicația reamintește faptul că dependența excesivă de oleoductul Caspian Pipeline Consortium (CPC) expune o vulnerabilitate majoră a Kazahstanului și nimeni nu pare să aibă un plan concret de acțiune pentru a schimba acest lucru. Rutele alternative sunt analizate frenetic, dar la modul serios? Sau e doar o simplă joacă de-a strategia? Extinderea rutei transcaspice, care implică inclusiv trimiterea de ţiţei peste Marea Caspică, este pe masa de discuție, dar, vor reuși autoritățile de la Astana să o transforme în realitate, deși mai mai puțin de 1,4 milioane de tone au fost transportate prin BTC anul trecut?
Această rută extrem de ambițioasă propune o livrare pe piața europeană care ar putea duce la volume anualizate de până la 20 de milioane de tone, dar suntem oare pregătiți să vedem cum ideile mari se lovesc de provocările de zi cu zi? În paralel, Ministerul kazah al Energiei și gigantii petrolieri Chevron, ExxonMobil, Shell, și alții lucrează la modernizări, dar e un efort atât de amplu pentru a resaționa infrastructura încât ar putea părea doar un vis în noapte.
Propunerile lor, să-mi fie cu iertare, sună fantastic, inclusiv construcția conductei Eskene-Kuryk/Aktau, dar cine va plăti pentru toate acestea? Investițiile în porturi, terminale și chiar o flotă navală mai puternică sunt poate un deziderat, dar fără estimări financiare clare, vorbim de vise în carantină. De asemenea, vor reuși cei de la Astana să evalueze fezabilitatea conductei Baku-Supsa? Chiar sună promițător, dar până când nu se calculează profitabilitatea, rămâne o idee în aer.
Și, în ciuda tuturor acestor provocări, Kazahstan a început să sape noi șenile de petrol spre Europa, livrările prin conducta Druzba către Germania fiind în curs de expansiune rapidă, dar oare cât de mult poate dura acest optimism? În plus, Ungaria se deschide acum ca un destinatar de petrol kazah prin rute alternative la Marea Adriatică, dar toate aceste mișcări sunt doar semne vii ale unei strategii mai largi sau un simplu joc de apărare împotriva valului de incertitudini? Este vremea să se facă o schimbare durabilă sau suntem blocați într-o buclă a dependentului de oleoducte?
