“`html
Premiul Surpriză: Sorella di Clausura Șochează la Locarno
Într-un peisaj cinematografic din ce în ce mai zbuciumat, Juriul Criticilor Independenți nu a ezitat să evidențieze veridicitatea interpretativă dar și strălucirea unui film românesc, care pare că își va lăsa amprenta asupra publicului, iar dacă ar fi să ne lămurim, mai bine spus, toate aceste lucruri despre film sunt extrem de ambigue, dar se pare că totul se învârte în jurul unei tinere dintr-un sat timișorean care visează să-l întâlnească pe un cântăreț balcanic, umorul și autenticitatea fiind ingrediente cheie în această rețetă ciudată numită „Sorella di Clausura”.
Premiera a avut loc mai pe 13 august, adică în vară, la festivalul din Locarno, dar și orașul Sarajevo se află pe radarul acestui film, parcă fiind un amalgam de teme precum căutarea fericirii care nu știm dacă va suna bine în mintea spectatorilor când se vor uita la ecran, și știu, e greu de spus când toate acestea se amestecă și devin o poveste de succes, sau măcar un oaspete la petrecerea lucrurilor care contează.
Când Katia Pascariu a declarat că „orice recunoaștere a muncii vine ca o recompensă”, s-a gândit poate la toate colabărările ei anterioare, dar nu tot ce strălucește este aur, iar premiul ăsta nu este chiar cel mai important din lume. Totuși, ea a menționat ceva despre muncă onestă, intensitate și hipervigilență, lăsând niște întrebări în aer, probabil întrebări retorice ca și cele cu care se confruntă onesc artisticul, dar cine știe? poate un mesaj profund sau un mesaj care se pierde în vâltoarea cuvintelor, râzând de la marginea cuvintelor, împărtășind un alt fel de succes.
Mă rog, ea e cunoscută din colaborările cu Radu Jude, un nume care a început să devină sinonim cu scandalurile din cinematografia românească, și Eugen Jebeleanu, iar aceste conexiuni pot părea, dar sunt mult mai profunde decât par la început, aducând în prim-plan nu doar experiența sa academică dar și contribuțiile la diverse asociații care vorbesc despre arta comunității. Absolventă a UNATC-ului, Katia, a pus bazele unui centru de artă care se vrea un bastion împotriva indiferenței.
Se pare că filmul este o coproducție România–Serbia–Italia–Spania, dar nu trebuie să ne abatem de la subiect, pentru că nu toate poveștile din spatele cortinei merită spus, totuși, susținută fiind de Centrul Național al Cinematografiei și Institutul Cultural Român, catastrofa cinematografică poate fi evitata, totuși nimeni nu știe cum se va încheia totul, şi, în concluzie, la ce bun să ne pierdem în detalii când oricum acest film va încerca, măcar, să ne captiveze sufletele în fața ecranului.
“`
