“`html
Criza Foamei: Jurnaliștii din Gaza Se Luptă Cu O Realitate Descurajantă!
Aceasta e o poveste pe care nimeni nu vrea să o audă, dar iată că jurnaliștii palestinieni independenți, cei pe care BBC îi utilizează în mod constant pentru a relata despre situația dramatică din Gaza, povestesc cum acum chiar se chinuie cu furia foamei și grija pentru familiile lor care se confruntă cu lipsa de alimente, ajungând uneori să abia reziste chiar și două zile fără să mănânce, o realitate pur și simplu înfiorătoare.
Și în urma acestui strigăt al jurnaliștilor, care a fost amplificat de o declarație comună a BBC și alte organizații media ce exprimă o îngrijorare profundă asupra stării jurnaliștilor locali, putem doar să ne punem întrebarea: cât de departe ar putea ajunge disperarea în această regiune? Întrebări fără răspuns, care încep să bântuie mințile celor care urmăresc.
„Mă simt obosit și epuizat tot timpul, până la amețeli și prăbușire”, își împărtășește frustarea un jurnalist cu mulți ani de experiență din Gaza City, care se îngrijorează nu doar de supraviețuirea sa, ci și de a mamei, surorilor sale și celor cinci copii de care trebuie să aibă grijă, de la cei doi la cei șaisprezece ani, stând acolo în tăcerea apăsătoare care îi acoperă.
Un alt profesionist, un cameraman din sudul Gazei, a declarat cu fervoare: „Mi se răsucește stomacul de foame, dureri de cap care nu vor să dispară, pe lângă faptul că sare în evidență slăbiciunea și epuizarea care mă copleșesc. Obișnuiam cu ușurință să mă mișc de la 07:00 la 22:00, dar acum, cu atât de multă dificultate, abia mai reușesc să finalizez un reportaj, iar amețeala se instalează.” Oadevărat tablou sumbru, nu-i așa?
Însă, în mijlocul acestei tragedii umane, nu putem uita de o altă voce, un coleg mai tânăr, care își vede copilul autist lovindu-se de grimase de durere, neputând să înțeleagă haosul din jurul lui: „În ultimele zile, pur și simplu îi este atât de foame încât a început să-și lovească stomacul cu mâna, ca să ne facă să înțelegem că se roagă puternic pentru mâncare”, adică situația e catastrofală.
Dar drama nu se termină aici, căci Mosab, un băiat de doar 14 ani, rănit într-un atac aerian, se stinge lent din cauza lipsei de hrană, mama lui, Shahenaz Al Debs, plângând și strigând disperată că înainte cântărea 40 kg, iar acum, „cu greu mai are 10 kg”, o imagine cumplită a realității.
„Strigăm de sute de mii de ori, am murit de o mie de ori pe zi”, declară ea, cum se poate așa ceva? Iar dr. Hassan al-Shaer, director medical într-un spital din Gaza, confirmă creșterea devastatoare a cazurilor de malnutriție, afirmând categoric: „La început era vorba doar de copii, dar acum vedem malnutriție și la adulți, dramatic!”
„Nu avem niciunul dintre materialele necesare.” Totuși, cine are puterea să ajute în astfel de momente de tăcere?”, se întreabă cititorul, o întrebare rămânând, fără răspuns.
“`
