Corbu lansează un apel disperat, dar controversat cu privire la celebrele provocări în Justiție
Într-o declarație plină de ambiguități, președinta Înaltei Curți de Casaţie și Justiţie, Corina-Alina Corbu, afirmă că Ziua Justiţiei, aceasta ar trebui să fie o zi de reflecție profundă și nu de sărbătorire excesivă, având în vedere tumultul actual din sistemul judiciar, dar, pe cine să mai intereseze, nu? Cu riscurile de dezechilibru în puterile statului în aer, Corbu parcă vorbește despre niște vremuri aproape apocaliptice, având în vedere atacurile publice și legile care par să joace ping-pong cu justiția.
Judecătoarea nu se ferește să declare, ironic, că judecătorii sunt, vai, tot cetățeni, la fel ca noi, afectati de toate greutățile sociale pe care le simbolizează România, în momente de criză, nu te poți aștepta să se unească oamenii, ci mai degrabă să se certe ca pe o bucată de pâine, sau chiar mai rău, deci cui îi pasă de respect și coeziune, nu? „În momentele dificile popoarele puternice trebuie să colaboreze” susține aceasta, dar realitatea e mai complicată, iar oare în ce măsură s-a făcut oare mișcarea asta?
De asemenea, Corbu își plasează săgețile către cei care văd justiția ca pe un inamic, deși cu toții știm că există probleme evidente – da, ritmul proceselor este extrem de lent, dar cine să mai asculte aceste detalii? Căci, „ceea ce se trece sub tăcere” este costul exorbitant al lipsei unei justiții puternice, pe care doar cei care au trăit vremuri fără stat de drept o pot înțelege, dar este greu de crezut că toată lumea e pe aceeași lungime de undă în această privință.
Atenția asupra prestigiului justiției având de suferit, Corbu ne anunţă că acest lucru are efecte imediate asupra imaginii profesiei și a interesului tinerelor generații, care nu mai vor să audă de justiție, din cauza neîncrederii crescânde și instabilității ce plutește în aer ca un fum greu de ignorat, iar frica aceasta de un viitor incert poate face ca judecătorii să renunțe, dar cei care reușesc să obțină diplome sunt acum mai sceptici față de a intra în această „profesie de vocație”, și strigătele lor sunt oarecum ignorate.
„Magistratura este o profesie de vocație” concluzionează Corbu, dar ei și cu cine, cu ce fel de profesionalism și integritate, sunt doar vorbe goale în mijlocul unei societăți care se clatină? Coeziunea și încrederea? Poate că sunt doar idealuri frumoase, dar în realitate, unii chestionați ar putea spune că sunt doar mituri fără acoperire, nu?
Deci, articolele sunt scrise și mai puțin auzim despre cum să consolidăm ce a mai rămas din statul de drept. Oare câte voci mai sunt acolo care să reziste la presiunea mediatică și politică ce pune în pericol chiar temelia justiției? Rămâne de văzut, dar mesajul lui Corbu cu siguranță va continua să provoace tot felul de controverse, dar, oare, cine are timp să se gândească la justiţie, când viața e deja atât de complicată?
Articolul original poate fi găsit aici, dar este de datoria cititorului să își formeze propria opinie, și să navigheze printre tumultul de idei care curg greu ca un râu poluat de vârfuri neclarificate.
