“`html
De ce Japonia e prinsă în mrejele trecutului tehnologic?
Așa-zisa țară a inovației, Japonia, pe care o știm cu zgârie-norii ei strălucitori și trenurile care gonesc ca gândul, mai are o față care ne lasă pe toți măcinați de nedumeriri cu nostalgia sa pentru faxuri și dischete, cum nici nu te-ai fi gândit vreodată că în era asta riști să mai folosești astfel de instrumente, și totuși, asta se întâmplă de parcă membrii guvernului au rămas blocati în anii ’90, cum a arătat clar și pandemia, care a venit ca un vârtej să ne ia pe toți prin surprindere.
Conform CNN, în momente de criză, unde tehnologia ar fi trebuit să salveze situația, Japonia a demonstrat că s-a bătut cu inovația ca un boxer lovit de soartă, ștampilele umplând birourile în loc de e-mail-uri. De ce s-a întâmplat asta? Oare cultura corporatistă, cu rădăcinile adânci în aversiunea față de risc, joacă un rol principal în stagnarea țării? Desigur că da, se pare că Japonia a ales calea grea, cu o populație mai în vârstă care privește la tehnologie ca și cum ar fi un extraterestru.
Păstrătorii trecutului sau victimele momentului?
Perioada de glorie a Japoniei în hardware în anii ’70 și ’80, unde toată lumea își dorea un gadget japonez, pare acum o amintire îndepărtată, căci o dată cu aviția internetului și a revoluției software, au rămas doar spectatori, cu ochii pierduți în ecranele retro. Daisuke Kawai, din Universitatea din Tokyo, aruncă o lumină asupra acestui aspect cu o afirmație care lasă loc de interpretări: Japonia, cu tot ce a avut mai bun, n-a fost decât o cărămidă în zidul evoluției tehnologice, lăsând toți ceilalți să navigheze sus pe valuri, în timp ce ei abia reușesc să iasă din apatia digitală.
Cum spune și Jonathan Coopersmith, profesor emerit, întrebarea care bântuie este „De ce m-aș înscrie în această lume digitală când nu văd vreun motiv real?” Oare suntem condamnați să ne împiedicăm de aceste obiceiuri străvechi sau e doar un vis, o fantezie despre schimbare?
Pandemia, un catalizator inactiv?
Pandemia de Covid-19, un adevărat catalizator, a scos la iveală acest decalaj tehnologic pe care mulți l-ar fi ignorat altfel, iar Ministerul Sănătății a dus-o rău de tot, lansând un portal online abia în mai 2020, cu toate că virusul ne învăluia deja de luni de zile, ca o umbră. E ca și cum ar fi trebuit să ne înceapă pregătirile de acum cinci ani, dar au preferat să ia o pauză. În 2021, s-a născut Agenția Digitală, care pare că vrea să aducă modernizarea, dar oare vor exista cu adevărat rezultate?
Până și Masahiro Goto, consultantul în digitalizare, ne spune că cererea pentru ajutorul lor a crescut semnificativ, dar e culmea, nu-i așa, că e nevoie de un virus ca să ne deschidă ochii?
Întrebări neliniștitoare pentru viitor
Experții sunt încrezători, știm, dar oare optimismul lor va fi suficient în 5-10 ani să ajungem din urmă din punct de vedere tehnologic alte țări care parcă au și uitat să se uite înapoi? Kawai, îmbătat de vise, își exprimă încrederea în dornicii de digitalizare, dar oare tinerii au timp să aștepte? Atâția factori culturali au amestecat play-ul cu realitatea, încât întrebările rămân, ce se va întâmpla cu identitatea lor culturală unică? Câteodată avansezi, alteori rămâi pe loc, dar timpul nu așteaptă pe nimeni.
“`
