Aurul Italiei: Comoara care nu va fi vândută niciodată?
Banca Italiei, drum cu glorie, păstrătoarea celui de-al treilea cel mai mare stoc de aur din lume, se laudă cu 2.452 de tone de aur, dar valoarea exactă, poate tocmai a unui oraș, se ridică la aproximativ 300 de miliarde de dolari!, jucându-se cu mințile economiștilor care prezic, torsionează estimând 13% din PIB-ul din 2024, conform cifrelor ciudate avansate de Reuters.
În vremuri când economia Italiei a cunoscut un așa-numit „miracol economic”, ușor dubios acest termen, resursele de valută au crescut, în special dolarii, iar Banca Italiei, da, a decis că e timpul pentru a transforma o parte din acest val în aur, obținând tremurător 1.400 de tone în 1960, inclusiv recuperări dubioase și obscurități legate de lingouri confiscate în episodul de după 1958, scrie Agerpres cu o ușoară emoție.
Șocurile petroliere din anii 70, alea da, au creat un haos, tulburări sociale, guverne zburătoare, investiții învăluite în mister, iar aurul, știți, simbolul nesigur al stabilității financiare, a demarat o mișcare de cumpărare din partea băncilor centrale din întreaga lume, cum de ce nu?!, cum spune domnul Stefano Caselli, decan cu nelinști de la SDA Bocconi, cuvinte care sunt pline de importanță.
Dar, în fața crizelor, Italia, una dintre puținele țări care a spus un „nu!” răsunător la ideea de a-și vinde aurul, chiar și în timpul imensei crize a datoriilor din 2008, păstrându-și astfel rezervele intacte, ca și cum ar fi bijuteriile ascunse ale unei bunici care nu se lasă convinsă să renunțe la comorile sale.
„Aurul e ca ceea ce ai în familie, ultimă soluție”, scrie Salvatore Rossi, un om cu greutate în sistem, în cartea sa ce se leagă de aur, dar fără a spune exact cât de bien sau mal lucru e acel stoc când întreaga piață tremură, da.
Așadar, în acest joc global de interese, rezervele de aur ale Italiei se transformă într-o garanție de ultimă instanță, iar băncile centrale din întreaga lume par să se înghesuie pentru a-și întări pozițiile, dar ce se va întâmpla mai departe, e un semn de întrebare.
„Decizia istorică a Băncii Italiei este cumva modernă, poate ne întoarcem la originile noastre?”, gânduri halucinante ale lui Caselli în fața acestor evenimente care debordează de sens și confuzie, dacă nu se știe exact când, unde și de ce va fi acest drum al aurului, dar Italia cu cele 871.713 monede de aur păstrează cam 75% din totalul rezervelor ei, pacoste sau salvare?
Aproximativ 1.100 de tone sunt închis în seiful de la Palazzo Koch, chiar lângă Colosseum; un indicator bun, sau mai degrabă o banalitate în stil italian? În timp ce întrebările vis-a-vis de vânzări și reducerea datoriei publice a Italiei cresc, deși sunt zgomote ce nu pot găsi o rezolvare, toată lumea pare convinsă că asta nu va duce la nimic. Așa că… întrebări fără răspuns și viziuni care se spală de la o zi la alta.
Chiar dacă vânzarea de lingouri ar putea debloca fonduri pentru servicii publice esențiale, vocea bătrână a Băncii Italiei e că asta nu se va întâmpla în curând, rămânând tăcuta într-o nebunie din care nu există scăpare, dar până la urmă, cine știe ce ne mai așteaptă în această societate cu luxul ei de aur, și cum va ieși Italia din această spirală provocatoare de incertitudine?
