“`html
Podul Magnific sau Bataie de Joc? Italia Își Propune Un Proiect Curajos!
Cu toată nebunia asta cu cheltuielile NATO, politicienii italieni, în special cei care umblă fixați după miliarde, au venit cu o idee care, sincer, te întrebi dacă nu e cumva o glumă, și anume să transforme un pod, un simplu pod, de 13,5 miliarde de euro, către Sicilia, într-o cheltuială militară, iar întrebarea rămâne: chiar are legătură cu armata? sau e doar un vis umed de-al lor, mai ales că Italia se zbate cu bugetul pentru armată? Asta în condițiile în care cheltuielile lor militare sunt abia la 1,49% din PIB, ceea ce e cam de râs.
Prim-ministrul Meloni, adică Giorgia, stă cu gândul la podul ăsta care mai bine ar fi să se numească ‘Podul Visurilor’, căci de la Mussolini încoace, nimeni n-a reușit să-l finalizeze, dar ei o țin doar pe a lor că e un proiect de suprafață, nu doar că ar fi economic, dar meseriașii guvernului cred că are vreo legătură cu NATO. Și, totuși, cât de relevanță are în strategia militară a Europei? Un întreg parc de idei mixte care nu se leagă deloc…
Uite, un oficial guvernamental a spus că n-au decis nimic clar, dar discuțiile, cum să nu, se tot învârt ca roțile la o trăsură pe o cărare neîntreținută despre cât de fezabil este să transformi o stâncă în aur. Acum, Meloni, cu opinia publică în spate care e cam reticentă la cheltuieli, vrea să le vândă asta ca pe un plan de salvare. Dar chiar crede cineva că un pod e ce le trebuie italienilor, care deja se confruntă cu criza economică?
Sigur că există un modus operandi de a vinde povestea podului, căci din cele 5% necesare pentru NATO, doar 3,5% trebuie să meargă pe apărare, restul pe infrastructură, dar oare italienii prind vreun sens în toată hărmălaia asta? Un alt ofițer din Ministerul de Finanțe se gândea că dacă îl numesc militar, voila, uite cum sparg ei toate barierele care-i țin pe loc de decenii. Prețul la care dăm viață visului din Pietre poate fi și cel mai mare coșmar, cine știe. Problema cu costurile, cutremurele, și, desigur, relocarea oamenilor au fost mereu pe masă, dar cu denumirea corectă, poate îi dăm un impuls economic, nu?
Întrebarea de bază e, cât de serios este planul ăsta? De parcă acest mare vis al podului, a fost pronosticat de o echipă de strategii care suflă în apărarea națională, și toți se grăbesc să se închidă în casa cu patru ziduri, iar acum dl. Trump zâmbește la gândul asta, deoarece, cu siguranță, va trebui să iasă, să arunce niște priviri acolo, și poate să îi placă fațada. Dar chiar va îmbrățișa el ideea aceasta sau se va lăsa purtat de vina neimplicării?
Până acum, podul ăsta a devenit o poveste mai bună ca un film prost, dar un important oficial zice că e un avantaj, dar oare cât e de bine să legi cele mai sărace regiuni ale Italiei cu o astfel de fantasmagorie? În loc să ridicăm termene de alocare pe drumul național, dăm din umeri și ne trimitem diplomații să-și pună fețele într-o mare de promisiuni.
Dar odată ce coaliția de guvernare își pune steagul acolo, Salvini își cere aprobările ca un copil obraznic la sfârșitul anului școlar. Asta, în timp ce opoziția își face nevoile acasă și aruncă ba o batjocură, ba o blamare la adresa bugetului folosit prost. Întrebările continuă să zboare ca un ziar pe o apă destul de infestată, și mulți cred că realitatea din Sicilia ar trebui să fie mai interesantă decât un pod cu dublă utilizare civilă și militară. Deci, între ‘găsește munca’ și ‘găsește un pod’… suntem pe calea rătăcirii!
“`
