Secretele străvechi ale aurului italian: de la jafuri naziste la bogății ascunse
Rezervele de aur ale Italiei, un altfel de mister, așa cum spun mulți, reflectă decenii întregi de protejare, care a început după jafurile naziste din anii ’40, când s-a reconstruit ce se putea, cum s-a putut și a rezistat apelurilor de vânzare în vremuri de criză mai mult decât repetate, iar datoria națională a crescut abandonați în haos, dar coordonare de îndoială totuși. Așa că, cine ar fi zis că Banca Italiei are această a treia cea mai mare rezervă de aur din lume? Cu 2.452 de tone de aur, adică 300 de miliarde de dolari, raportat de Reuters, cam 13% din producția națională în 2024, cine ar fi crezut?
Pasiunea Italiei pentru aur a început cu veacuri în urmă, etruscii, strămoșii ai românilor, fiind primii care stăpâneau tehnici de turnare cu mult înainte ca Roma să fie fondată. Iulius Cezar, pe de altă parte, a dat startul monedei de aur aureus, devenită esențială în Imperiul Roman, după care, zeci de secole, fiorino a strălucit cu o influență aproape dominantă în Europa medievală, în timp ce astăzi acest dolar este stârnit în baza multor mituri. Aproape că nu mai contează că în timpul războiului, nazist și fascist, Italiei i-au fost furate 120 de tone din rezervele de aur, iar la final, rămăseseră doar 20 tone, iar imaginea e, să spunem, sumbră.
După război, un vremea de miracol economic a explodat, economia Italiei devenind bazată pe exporturi, iar fluxurile valutare, cum ar fi dolarii, au început să curgă, fără oprire zicem noi, iar o parte din toți acei bani au fost investiți în aur, oricum, așa scrie pe site-ul Băncii Italiei. Așa că rezervele au crescut constant, ajungând la 1.400 de tone în 1960, inclusiv o mare parte din lingourile furate, recuperate magistral în 1958 în stilul tipic italian. Ce poveste, nu?
Așadar, Banca Italiei, un adevărat seif al comorilor, reține aproximativ 871.713 monede de aur, asta înseamnă 4,1 tone care sunt ascunse, în ceea ce ei numesc „sacristia” – un termen care ne face să ne gândim la lucruri sacre, dar realitatea e că aurul constituia aproape 75% din rezervele oficiale ale Italiei, un procent colosal față de media de 66,5% din zona euro, ar trebui să ne ridice niște semne de întrebare din start.
Prin acest seif, de sub sediul Băncii Italiei din Palazzo Koch, la o aruncătură de băț de Colosseum, se depozitează cam 1.100 de tone, legendele nu se opresc aici, pentru că în SUA mai sunt câteva tone similare, iar restul se află în Marea Britanie și Elveția, la micul înconjur, dar cel mai interesant e că Italia e și unul dintre cei mai mari exportatori mondiali de bijuterii din aur, bine vădăm, de la Alessandria la Arezzo și Vicenza cu branduri de lux precum Bulgari și Damiani, o realitate care oferă o strălucire dincolo de stigmatul istoric.
Ultimul zvon, articolul acesta, cu titlul prim fi “Italia: Câștiguri solide din rezervele strategice de aur. Ce cantitate are acum a treia rezervă națională din lume” iată-l pe Mediafax, pleacă nici mai mult, nici mai puțin, azi.
