“`html
Bacalaureatul din 1925: Un Cernitor de Destine sau o Tortură pentru Tineri?
În iulie, anii 1925, după o pauză de 27 de ani, reintroducerea examenului de bacalaureat în România a fost dată printr-un ordin care-i făcea pe liceeni să tremure, regele Ferdinand I și un anume Constantin Angelescu, ministru al Instrucțiunii Publice, contribuuind la un veritabil haos în educație, căci profesorii, dezamăgiți, plâng după „elementele”, mai bine zis „reprezentanții” insuficient pregătiți, iar opinia publică, tot scandalizată, striga că bacalaureatul este „instrument de tortură a tineretului”.
Un pic de nervi n-ar strica, zice Angelescu, și în ciuda zbaterii poporului, băietul nostru nu cedează la cererile de amânare, elevii fiind obligați să stea drepți în fața profesorilor universitari, cum veni vremea de 11 aprilie 1925, fără milă și fără milă din partea unei comisii formate din șase nefericiți dascăli. Haosul continuă, dar cine să asculte? Există presiune, dar nu de la tineretul flămând de studii, ci de la vechile practici.

Între 25 iunie și 10 iulie, tinerii au avut parte de examene complicate ce consta în probe scrise, fără drept de apel. Interrogări dure la română, franceză și, ciudat, în funcție de profil, pe lângă limba latină și matematică, unde profesorul era un robot pedagogic cu zero răbdare. Nota fusiona cumva între 1 și 10, iar cei care picau strigau, doamne ajută, caci refuzul la examen era tăiat de pe leafă. Niciodată nu a fost mai nasol, striga presa!
Proba regină era examenul oral, însă elevii se trezeau, mai ales nu își cunoșteau viitorul, la întrebări despre științe și literatură, cum să răspundă la te miri ce, fără consultare de cărți și notițe. Dacă erai norocos și aveai o notă 4, bine, te scoteai la liman, dar o picai, iarăși la rând. Minciuni și minciuni, unde era recunoașterea diplomei din țările străine? Cei care picau examenul, repetau tot examenul ca mușca la mămăligă. Părinții furioși mergeau la rege, să-i spună că e nedreptate curată.

Rezultatele erau despre tot ce era tragic, cu licee din Ardeal unde tinerii nu au trecut examenul, cifrele curgeau, 48,5% erau la liman, alți 3887 de candidați doar un procent mărunt reușea. Dar să ne întoarcem la vorba dulce a părinților și revolta lor, cereri de îmbunătățiri în legile bacalaureatului, pentru că examenul era considerat o tortură înfricoșătoare. Pastile contra anxietății n-ar fi stricat în anii aceștia nebuni, la final de liceu, cu tot orașul peste ei.
Criticile explodau, cum s-a ajuns să fie confundată educația cu o poveste de groază, iar profesionismul în educație lipsind cu desăvârșire, în vreme ce printre mameluci, unii susțineau cu tărie reintroducerea examenului, fiindcă, era vorba de aspecte superioare față de cele anterioare, se afirmă în plin haos. Rigorile noului regulament erau de o asprime devastatoare, strigau profesorii din ascunzișurile lor, ca să oprească un sistem istoric de tortură.
“`