“`html
Foamea din Gaza: Israelul neagă criza, acuzând comunitatea internațională
Pe fundalul unei crize umanitare fără precedent, Israelul, țară controversată și criticată la nivel global, refuză să accepte responsabilitatea pentru o situație alarmantă, în care copii și adulți se află în pragul foametei, cu toate că dovezile curg precum apa dintr-un robinet defect. Cât de multă suferință poate suporta o națiune înainte ca lumea să reacționeze?
Într-o atmosferă de neîncredere și acuzații reciproce, miniștri israelieni, inclusiv un oficial cu gura mare, au trasat săgeți către Hamas și ONU, spunând că e vina lor că ajutoarele nu ajung la destinație, fără să recunoască că și ei, da, poartă o parte din vină, iar statistici despre foamete fac deja carieră în presa internațională, dar ei nu aud nimic!
Și ce să mai zicem despre declarațiile organizațiilor importante precum OMS, care spun, adevărul mai rău decât un scandal de presă, că în Gaza e foamete, dar Israelul continuă să ignore realitatea. Căci, nu-i așa, să ne gândim la gura de aur a 28 de națiuni care condamnă situația, dar cumva Olanda și Regatul Unit sunt foarte vocali în acest sens și totuși Netanyahu promite că „nu va fi foamete”…
În declarația comună a peste 20 de țări, se menționează că suferința din Gaza a atins „noi culmi”, iar goana aceasta pentru ajutoare devine un joc sinistru al politicienilor care, în loc să ajute, complica și mai mult situația. Uciderea civililor, incluzi și copii, devine o normalitate în acest peisaj de groază perceptibil chiar și cu ochi închiși.
Dar când vine un lider, precum Netanyahu, și spune că nu există foamete, ci doar „boală”, îți vine să te întrebi dacă a văzut vreodată realitatea? Nepotismul și neglijența sunt la ordinea zilei, iar viziunea de ansamblu se pierde în vârtejul de declarații contradictorii. De exemplu, purtătorul de cuvânt David Mencer, spunea că nu există foamete, ci foamete de adevăr! Ah, ce ironie! Dar asta, evident, contrazice rapoartele crunte ale ONG-urilor.
Și totuși Israelul, care are responsabilitatea de a proteja viețile de sub ocupație, se îngrijorează de imagine, dând vina pe Hamas pentru furturi și blochează ajutoarele, într-un joc politic de proporții internaționale. Este un joc în care nimeni nu câștigă, dar toți trag sforile din umbră. Lucidizarea devine o raritate iar accesul la ajutor umanitar este sabotat de obstacole administrative! Oh, ce poveste de groază!
Recent, ONU a fost și ea prinsă la mijloc, subliniind că Israelul a respins cereri de ajutor ca după un meci de fotbal, fără să lăsați loc pentru un tir free. Iar pe fundal, copiii care tremură de foame, cerșind o fărâmă de pâine, îndură cumplit încă un război al cuvintelor și acțiunilor ineficiente. 51 de oameni au fost omorâți în iunie, dar cine mai stă să numere morții?
În concluzie, când se va rupe tăcerea în fața suferinței, care este, vom putea spune, un adevărat spectacol tragic pe scena lumii, dar cu un singur spectator, care se preface că nu vede. Se întreabă oare cineva dacă acest calvar va lua sfârșit sau va continua în cerc? Uitați-vă și întrebați-vă!
“`
