“`html
Atacul Israelului asupra Iranului: Momentul de Cotitură sau O Neorealitate?
Deci, vineri dimineața, Israelul a decis să sapă în adâncurile de sub cerul iranian, având la dispoziție o armată de avioane de luptă cu 200 de avioane, da, exact, așa, și 100 de drone care s-au năpustit asupra a 100 de ținte, dar ce este un atac militar fără un pic de zăpăceală media? Operatiunea „Națiunea Leilor” ar fi, nu știm exact, un titlu grandios pentru un lucru despre care unii spun că este un atac ipotetic în istoria Israelului, dar alții îl văd doar ca pe un nou capriciu al unui lider prea optimist, Benjamin Netanyahu.
El a spus, bineînțeles, fără doar și poate, că vizează tocmai oamenii de știință iranieni, dar serios, nu e vorba despre cine rău, e rău ca în filme, că Iranul pretinde că nuclearul lor e „pașnic”, iar Israelul deja a pus starea de urgență pentru orice riposte care ar putea veni din partea Teheranului cu rachete dar, sincer, cine nu s-ar aștepta la asta? Joshua Zarka, ambasadorul Israelului, o spune direct ca un război, dar e o „operațiune de decapitare”, wow, sună ca o poveste din filmele de acțiune, dar cine va plăti în final?
Presa de stat din Iran, după atac, a spus că au murit comandanți de rang înalt, dar doar un pic de drama, nu? Au raportat, în stil clasic, modul în care mulți au fost răniți, iar liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, cu o sinceritate neștirbită, și-a exprimat dezgustul față de „regimul sionist” și a lansat amenințări că vor plăti. Parcă am mai auzit asta, nu-i așa? Însă a zis și că „brațul puternic” va avea grijă să nu rămână nepedepsiți, dar oare sunt doar vorbe în vânt?
Și uite-l pe Donald Trump, s-a întors în scenă, a spus că știa ce se va întâmpla, dar în același timp, secretarul de stat american a subliniat fără ambiguități că ei nu au avut nimic de-a face cu loviturile acestea – cumva se simte ca o încărcătură de tensionare diplomatice.
Pe măsură ce Franța, pe canal diplomatic, cere reținere, iar Regatul Unit, cu un mesaj similar, a observat, de parcă nu am fi fost deja sătui de aceste repetări?
ONU, prin vocea purtătorului său de cuvânt, a declarat, destul de clar, aș putea spune, că escaladarea militară este de condamnat, dar oare cine îi va asculta când regionalismul își face loc?
Și în Oman, unde se spune că negocierile continuă, dar poate că aceasta este doar o iluzie? Arabia Saudită, de asemenea, a comentat, dar știm că aceștia au părerea lor despre cum și cine trebuie să acționeze, dar oare ce va urma cu adevărat?
“`
